Dascălii îşi mută protestele în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dascălii vor protesta în stradă

Sute de profesori şi-au dat întâlnire astăzi în curtea Colegiului Mihai Eminescu pentru a hotărî când se vor întoarce la catedră.

Peste 160 de unităţi de învăţământ, inclusive licee, sunt în "vacanţă" de la începutul acestei săptămâni după ce dascălii înarmaţi cu o hotărâre judecătorească, reclamă că nu şi-au luat integral salariile pe luna februarie.


Aşa se face că peste 100 de profesori şi educatori membri ai Sindicatului Învăţământul Preuniversitar şi-au mutat încă de joi protestele în faţa Primăriei din Buzău. După ce Ministerul Educaţiei nu a reacţionat în niciun fel la protestul dascălilor buzoieni, a venit şi rândul primarului să fie chestionat în privinţa lefurilor.


" Am intrat la domnul primar şi dânsul ne-a spus că fondurile de salarii cerute pentru primul trimestru al anului în curs sunt mai mici decât cele din perioada similară a anului trecut. Noi considerăm că incompetenţa Inspectoratului Şcolar care trebuia să ceară fonduri către Ministerul Educaţiei a dus la acest haos care este acum în judeţul nostru. Vom protesta până când ne vom primi salariile integral", a declarat liderul de sindicat al educatorilor din Buzău, Ticulescu Elena.

Citeşte şi: Profesorii buzoieni vor suspenda şi săptămâna viitoare cursurile. Sunt programate şi mitinguri în oraş.

Cadrele didactice spun că sunt hotărâte să-şi recupereze salariile integral după ce lefurile le-au fost diminuate cu până la 30 la sută.Activitatea din grădiniţele, şcolile şi liceele din judeţ este suspendată încă de luni după ce dascălii au venit la program însă nu au mai intrat la ore. Cu toate acestea Inspectoratul Şcolar Judeţean din Buzău rămâne ferm pe poziţii şi consideră actiunea dascălilor ca fiind în continuare ilegală.


"Sindicatele încearcă să pună presiune pe directori pentru a avea salarii cât mai mari. Se fac că nu ştiu că de la 1 ianuarie salariile se calculează după o altă lege în care au dispărut diverse sporuri. Din acest motiv ei îşi calculează lefurile şi după noua lege şi după cea veche aşa cum le convine şi în plus în baza de calcul introduc şi sporurile. Salariile nu s-au diminuat ci au dispărut unele sporuri", a declarat inspectorul şcolar general, Florina Stoian.


Chiar dacă sindicaliştii susţin că sunt supuşi la anumite presiuni din partea Inspectoratului Şcolar, ei sunt decişi să continue protestul până ce vor primi lefurile integral.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO