Cuţitar care a agresat doi tineri într-o altercaţie, prins de poliţişti la aproape trei luni de la comiterea faptei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii buzoieni de la Biroul de Investigaţii Criminale l-au prins aseară pe individul de 18 ani care la sfârşitul lunii mai a înjunghiat doi tineri pe Bulevardul Unirii din municipiul Buzău.

După aproape trei luni de căutări, cuţitarul a fost reţinut aseară de poliţişti  în timp ce se afla într-un microbuz. Tânărul este acuzat de tentativă de omor, dosarul fiind instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Procurorii au dispus astăzi punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva adolescentului, pentru comiterea  infracţiunilor de tentativă de omor si loviri sau alte violente. El a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

În seara zilei de 31 mai, individul de 18 de ani, a sărit cu cuţitul la trei tineri din Buzău. El s-a certat iniţial cu unul dintre cei trei, l-a alergat, dar la un moment dat a căzut. Atunci, agresorul s-a năpustit asupra lui, iar cei doi prieteni ai victimei au sărit în ajutor. Tânărul s-a ridicat, apoi a scos un cuţit şi i-a rănit pe doi dintre băieţi: pe unul în zona călcâiului, altuia i-a secţionat artera femurală. 

După eveniment, tânărul de 18 ani a dispărut, cel mai probabil fiind plecat până de curând în străinătate. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie