Cum era batjocorit Nicolae Iorga de dascălii cărora nu le dădea salariile: „Foaie verde ş'un mohor/ Plânge-mă maică cu dor/ C'am ajuns învăţător!”
0Un ziar al dascălilor din judeţul Buzău a găzduit, în perioada interbelică, nenumărate poezii şi parodii la adresa lui Nicolae Iorga, premier în acea perioadă. Oamenii erau nemulţumiţi de tăierile salariale impuse de Iorga.
În perioada interbelică, pe vremea marii crize economice, când tăierile şi întârzierile salariale măcinau nervii şi bunăstarea muncitorilor şi intelectualilor, învăţătorii buzoieni au transformat o publicaţie a breslei lor în platformă de mobilizare şi proteste faţă de guvernul condus de Nicolae Iorga.
Marele savant a devenit prim-ministru al României în aprilie 1931, la cererea lui Carol al II-lea, în perioada în care ţara se confrunta cu o criză financiară. Iorga a acceptat această misiune pentru că dorea realizarea unei guvernări care să excludă formula de partid de până atunci.
Cabinetul Iorga a ales să reducă deficitul bugetar prin măsuri drastice, ca tăierile salariilor tuturor bugetarilor sau concedieri. Una dintre măsurile nepopulare luate de guvern a fost aplicarea celei de-a doua „curbe de sacrificiu”. În acest sens, la cererea lui Charles Rist, guvernul a redus salariile şi pensiile cu încă 15%.
Totodată, prin această măsură autorităţile pensionau forţat şi concediau din întreprinderile statului un procent de 30% din numărul muncitorilor şi funcţionarilor. Neachitarea timp de câteva luni a salariilor unor categorii de intelectuali şi funcţionari a fost, de asemenea, o altă sursă a nemulţumirilor sociale.
Intense reacţii negative a stârnit mai ales hotărârea guvernului ca plata salariilor învăţătorilor să se facă „cu jumătate salar din bugetul Ministerului respectiv, iar cealaltă jumătate din bugetul comunelor şi judeţelor”, măsură ce a stârnit vii proteste din partea categoriei profesionale atinse de această măsură. Administrarea proastă a crizei l-a făcut pe istoric ţintă a batjocurilor şi ironiilor din partea dascălilor.
”Un rol important în protestele învăţătorilor l-a avut publicaţia bilunară Tribuna Învăţătorimii, editată la Buzău şi condusă de Panait Volănescu. În paginile ei, învăţători din tot judeţul publicau printre articolele de specialitate foarte multe pamflete în versuri, a căror ţintă era Nicolae Iorga, prim-ministru sub care s-au luat măsurile de criză”, spune istoricul buzoian Valeriu Nicolescu.
Publicaţia apărea la începutul şi la jumătatea fiecărei luni. Într-una dintre ediţiile din ianuarie 1932, Tribuna Învăţătorimii publica atât imagini şi informaţii despre un masiv protest al dascălilor buzoieni în faţa Prefecturii, azi sediul Bibliotecii Judeţene, cât şi o serie de poezii semnate cu pseudonime prin care autorii lor îşi exprimau elegant furia faţă de conducătorii ţării.
În poezia intitulată ”Pe o stradă largă”, V. Broască, din Cotu Cioarei, îl menţionează fără nicio ezitare pe cel căruia îi este adresat protestul în versuri:
Pe o stradă largă de la Bucureşti,
Unde Iorga are case boiereşti,
Plânge şi suspină, într-o zi la poartă
O învăţătoare, de foame mai moartă,
Căci drumul de-acasă l-a făcut pe jos,
Zeci de kilometri, pe un timp ploios.
Vasilică Mormoloc semnează pamfletul ”Foaie verde ş'un mohor”, sub formă de ”doină proaspătă”, în care deplânge soarta învăţătorului:
Foaie verde ş'un mohor,
Plânge-mă maică cu dor,
C'am ajuns învăţător!
N am nici casă, n’am nici plug,
Nici juncani ca să-i înjug...
Zilele de-abia mi'ndrug!
Aştept leafa toamna'ntreagă,
Stau cu pălăria bleagă,
Cine dracu să m’aleagă?
.............................
Şi în aiureala mea,
Să fie să pot uita:
Copiii din sat,
Tot ce-am învăţat
Viile
Câmpiile...
Toate datoriile
Fetele
Şi... ghetele,
Discursuri, banchetele,
Flăcăii cu glumele
Culea cu ”albumele”
Iorga cu volumele,
Toate neghiobiile...
”Noi vrem dreptate”, o prelucrare a poeziei ”Noi vrem pământ” a lui George Coşcbuc exprimă furia dascălilor faţă de conducerea ţării.
Ciocoi pribegi purtaţi de vânt
De-aveţi cu iadul legământ
Să ne sdrobiţi... loviţi în noi!
Răbdăm poveri... răbdăm nevoi,
Răbdăm insulte, răutate,
Plătim şi birurile toate,
Dar vrem dreptate!
.............................
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sâge pe pământ...
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristos să fiţi nu veţi scăpa
Nici în mormânt...!
Ionică Necăjitul este autorul poeziei ”Tudor Tudor”, un mesaj prin care învăţătorul îşi deplânge condiţia:
Mi s-a rupt haina pe mine,
N-am o bucată de pâine,
Umblu gol, umblu flămând
Şi-nvăţ copiii plângând...
Nu ştiu cine, mamă bună,
Vrea capul să mi-l răpună!...
”Redeşteptarea dăscălimii” este un îndemn al autorului la reacţie din partea dascălilor, clasă profesională afectată de măsurile guvernanţilor.
Până când în ţara asta numai hoţii să domnească?!...
Nu simţiţi chemarea sfântă a întregii românimi?!
La luptă, hai fraţi la luptă! ... Scumpa ţară românească
Astăzi vrea ca să primească
Blocul mândriei dăscălimii!...
Tot un rol de manifest îl are şi ”Imnul Învăţătorimii”, poezie compusă de G. Popovici:
Cu torţe aprinse'n mâini şi cu făclii
Veniţi voi toţi cei patruzeci de mii,
Veniţi!... În ţara de'ntuneric plină,
Lumină, tuturor să dăm..., lumină!
Un spaţiu generos al publicaţiei ”Tribuna Învăţătorimii” i-a fost alocată unei variante adaptate la contextul socio-economic ale perioadei interbelice a poeziei ”Scrisoarea a III-a”, de Mihai Eminescu:
La un semn deschisă-i uşa şi s'apropie de el,
Un biet om, timid şi palid, nu prea nalt, dar subţirel...
Tu eşti dascăl?!... - Da ilustre!
-Ai venit să mă mai vezi?...
Să-ţi mai ţin vreo conferinţă? Sunt cam ocupat... dar şezi!
..............................................
Şi plecă sărmanul dascăl revoltat, şi plin de ură.
Şi trântind cu scârbă poarta, 'şi-nghiţi o'njurătură...
Un'să meargă?... ce să facă? ... I se puse'n gât un nod
Şi pe cheiul Dâmboviţei, s'aşeză tristsub un pod.
Şi cum sta aşa pe gânduri, amărât, fără parale,
Rupe din carnet o foaie să scrie nevestei sale:
De sub pod - d-aci din vale,
Îşi scriu nevastă cu jale
Că mi-a mers din rău în rău:
N'am căpătat niciun leu!...