Cum era batjocorit Nicolae Iorga de dascălii cărora nu le dădea salariile: „Foaie verde ş'un mohor/ Plânge-mă maică cu dor/ C'am ajuns învăţător!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivele Naţionale Buzău

Un ziar al dascălilor din judeţul Buzău a găzduit, în perioada interbelică, nenumărate poezii şi parodii la adresa lui Nicolae Iorga, premier în acea perioadă. Oamenii erau nemulţumiţi de tăierile salariale impuse de Iorga.

În perioada interbelică, pe vremea marii crize economice, când tăierile şi întârzierile salariale măcinau nervii şi bunăstarea muncitorilor şi intelectualilor, învăţătorii buzoieni au transformat o publicaţie a breslei lor în platformă de mobilizare şi proteste faţă de guvernul condus de Nicolae Iorga. 

Marele savant a devenit prim-ministru al României în aprilie 1931, la cererea lui Carol al II-lea, în perioada în care ţara se confrunta cu o criză financiară. Iorga a acceptat această misiune pentru că dorea realizarea unei guvernări care să excludă formula de partid de până atunci. 

Cabinetul Iorga a ales să reducă deficitul bugetar prin măsuri drastice, ca tăierile salariilor tuturor bugetarilor sau concedieri. Una dintre măsurile nepopulare luate de guvern a fost aplicarea celei de-a doua „curbe de sacrificiu”. În acest sens, la cererea lui Charles Rist, guvernul a redus salariile şi pensiile cu încă 15%. 

Totodată, prin această măsură autorităţile pensionau forţat şi concediau din întreprinderile statului un procent de 30% din numărul muncitorilor şi funcţionarilor. Neachitarea timp de câteva luni a salariilor unor categorii de intelectuali şi funcţionari a fost, de asemenea, o altă sursă a nemulţumirilor sociale. 

Intense reacţii negative a stârnit mai ales hotărârea guvernului ca plata salariilor învăţătorilor să se facă „cu jumătate salar din bugetul Ministerului respectiv, iar cealaltă jumătate din bugetul comunelor şi judeţelor”, măsură ce a stârnit vii proteste din partea categoriei profesionale atinse de această măsură. Administrarea proastă a crizei l-a făcut pe istoric ţintă a batjocurilor şi ironiilor din partea dascălilor.

”Un rol important în protestele învăţătorilor l-a avut publicaţia bilunară Tribuna Învăţătorimii, editată la Buzău şi condusă de Panait Volănescu. În paginile ei, învăţători din tot judeţul publicau printre articolele de specialitate foarte multe pamflete în versuri, a căror ţintă era Nicolae Iorga, prim-ministru sub care s-au luat măsurile de criză”, spune istoricul buzoian Valeriu Nicolescu.

Publicaţia apărea la începutul şi la jumătatea fiecărei luni. Într-una dintre ediţiile din ianuarie 1932, Tribuna Învăţătorimii publica atât imagini şi informaţii despre un masiv protest al dascălilor buzoieni în faţa Prefecturii, azi sediul Bibliotecii Judeţene, cât şi o serie de poezii semnate cu pseudonime prin care autorii lor îşi exprimau elegant furia faţă de conducătorii ţării.

În poezia intitulată ”Pe o stradă largă”, V. Broască, din Cotu Cioarei, îl menţionează fără nicio ezitare pe cel căruia îi este adresat protestul în versuri:

Pe o stradă largă de la Bucureşti,

Unde Iorga are case boiereşti,

Plânge şi suspină, într-o zi la poartă

O învăţătoare, de foame mai moartă,

Căci drumul de-acasă l-a făcut pe jos,

Zeci de kilometri, pe un timp ploios.

Vasilică Mormoloc semnează pamfletul ”Foaie verde ş'un mohor”, sub formă de ”doină proaspătă”, în care deplânge soarta învăţătorului:

Foaie verde ş'un mohor,

Plânge-mă maică cu dor,

C'am ajuns învăţător!

N am nici casă, n’am nici plug,

Nici juncani ca să-i înjug...

Zilele de-abia mi'ndrug!

Aştept leafa toamna'ntreagă,

Stau cu pălăria bleagă,

Cine dracu să m’aleagă?

.............................

Şi în aiureala mea,

Să fie să pot uita:

Copiii din sat,

Tot ce-am învăţat

Viile

Câmpiile...

Toate datoriile

Fetele

Şi... ghetele,

Discursuri, banchetele,

Flăcăii cu glumele

Culea cu ”albumele”

Iorga cu volumele,

Toate neghiobiile...

”Noi vrem dreptate”, o prelucrare a poeziei ”Noi vrem pământ” a lui George Coşcbuc exprimă furia dascălilor faţă de conducerea ţării.  

Ciocoi pribegi purtaţi de vânt

De-aveţi cu iadul legământ

Să ne sdrobiţi... loviţi în noi!

Răbdăm poveri... răbdăm nevoi,

Răbdăm insulte, răutate,

Plătim şi birurile toate, 

Dar vrem dreptate!

.............................

Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,

Să vrem noi sâge pe pământ...

Când nu vom mai putea răbda,

Când foamea ne va răscula,

Hristos să fiţi nu veţi scăpa

Nici în mormânt...!

Ionică Necăjitul este autorul poeziei ”Tudor Tudor”, un mesaj prin care învăţătorul îşi deplânge condiţia:   

Mi s-a rupt haina pe mine,

N-am o bucată de pâine,

Umblu gol, umblu flămând

Şi-nvăţ copiii plângând...

Nu ştiu cine, mamă bună,

Vrea capul să mi-l răpună!...

”Redeşteptarea dăscălimii” este un îndemn al autorului la reacţie din partea dascălilor, clasă profesională afectată de măsurile guvernanţilor.   

Până când în ţara asta numai hoţii să domnească?!...

Nu simţiţi chemarea sfântă a întregii românimi?!

La luptă, hai fraţi la luptă! ... Scumpa ţară românească

Astăzi vrea ca să primească

Blocul mândriei dăscălimii!...

Tot un rol de manifest îl are şi ”Imnul Învăţătorimii”, poezie compusă de G. Popovici:

Cu torţe aprinse'n mâini şi cu făclii

Veniţi voi toţi cei patruzeci de mii,

Veniţi!... În ţara de'ntuneric plină,

Lumină, tuturor să dăm..., lumină!

Un spaţiu generos al publicaţiei ”Tribuna Învăţătorimii” i-a fost alocată unei variante adaptate la contextul socio-economic ale perioadei interbelice a poeziei ”Scrisoarea a III-a”, de Mihai Eminescu:

La un semn deschisă-i uşa şi s'apropie de el,

Un biet om, timid şi palid, nu prea nalt, dar subţirel...

Tu eşti dascăl?!... - Da ilustre!

-Ai venit să mă mai vezi?...

Să-ţi mai ţin vreo conferinţă? Sunt cam ocupat... dar şezi!

..............................................

Şi plecă sărmanul dascăl revoltat, şi plin de ură.

Şi trântind cu scârbă poarta, 'şi-nghiţi o'njurătură...

Un'să meargă?... ce să facă? ... I se puse'n gât un nod

Şi pe cheiul Dâmboviţei, s'aşeză tristsub un pod.

Şi cum sta aşa pe gânduri, amărât, fără parale,

Rupe din carnet o foaie să scrie nevestei sale:

De sub pod - d-aci din vale,

Îşi scriu nevastă cu jale

Că mi-a mers din rău în rău:

N'am căpătat niciun leu!...

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate