Cum arată minimenta care tocmai a fost aclimatizată la Staţiunea de cercetare din Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ierburile aromatice pot fi cultivate cu succes în ghivece păstrate în bucătărie sau pe balcon. Au rol decorativ, odorizant, dar şi alimentar. Minimenta aclimatizată de cercetătorii buzoieni se comportă foarte bine atât în interior, cât şi afară, inclusiv iarna.

Planta pe care cercetătorii buzoieni o numesc ”minimentă” este înrudită cu izma, menta cunoscută de noi, dar cu frunze mult mai mici, care formează un strat dens, verde, în jurul ghivecelor.

”Minimenta este o specie recent aclimatizată la noi, care poate fi cultivată cu succes în jardiniere, în ghivece, sau afară,  între pavele. Se poate obţine un covor frumos, verde, asemenea gazonului, dar mult mai fin şi parfumat”, spune Costel Vânătoru, de la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău. 

Minimenta pe care specialiştii staţiunii de cercetare Buzău o studiază de mai bine de trei ani are rol decorativ, odorizant şi alimentar. ”Este o plantă care arată foarte bine din punct de vedere decorativ dar poate fi utilizată cu succes în alimentaţie. E folosită foarte mult de cei care practică acest gen de cultură a microplantelor”, spune Costel Vânătoru.

Poate fi cultivată intensiv ca microplantă şi utilizată la diverse preparate culinare, în special proaspătă. ”Frunzuliţele acestea parfumate pot fi folosite şi în scop medicinal, ştiut fiind că menta este calmant al mucoasei intestinale. Este cunoscută din cele mai vechi timpuri ca plantă medicinală”, precizează cercetătorul buzoian. 

În scopuri medicinale, de la minimentã se folosesc frunzele şi partea aerianã în totalitate. Atunci când este zdrobitã planta degajã un miros aromatic, caracteristic, având un gust înţepãtor, rãcoritor.

”Proprietăţile sunt asemănătoare cu cele ale mentei clasice numai că aceasta este mult mai fină, mai rafinată, bună pentru consum în stare proaspătă ca microplantă sau în diverse preparate culinare, inclusiv la ceaiuri sau extracte, uleiuri”, declară Vânătoru. 

Minimenta se dezvoltă bine într-un ghiveci cu pământ umed, aşezat într-un loc uşor umbrit. Ca şi surata ei clasică, inimenta se regenerează repede. Nu produce seminţe în condiţiile din ţara noastră şi se înmulţeşte pe cale vegetativă, foarte uşor. 

”Un firicel, dacă îl punem jos şi l-am udat, imediat formează rădăcini şi se extinde. O putem considera o plantă invazivă. Imediat ce o plantăm, dacă terenul o permite, se extinde formând un covor verde, frumos”, spune Costel Vânătoru.  

      

Uleiul volatil din minimentã este compus din mentol, mentonã, mentofuran, carvacrol, timol. Datoritã conţinutului sãu în uleiuri volatile este mult folosit nu doar ca medicament, ci şi ca aromatizant în industria cosmeticã şi alimentarã.

Mentolul aplicat local are efect antiseptic, analgezic şi decongestionant al cãilor respiratorii. Existã unele studii care aratã cã mentolul din mentã are proprietãţi anticancerigene.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice