Cristinel Romanescu, desemnat viitorul co-preşedinte al PNL Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristinel Romanescu

Cristinel Romanescu, vicepreşedintele CJ Buzău, va fi viitorul co-preşedinte al PNL Buzău, el urmând să facă echipă la vârful noii formaţiuni create din PNL şi PDL cu deputatul Cezar Preda.

Anunţul a fost făcut miercuri seară de către deputatul George Scutaru care, pentru că a ales să fie consilier prezidenţial, va trebui să se suspende din PNL şi să renunţe la funcţia de co-preşedinte al organizaţiei judeţene.

”Este nevoie ca organizaţia PNL să aibă alt lider iar el este Cristi Romanescu. Miercuri, am avut o şedinţă în care am definitivat structura organizatorică ce va fi propusă joi conducerii centrale. Prim vicepreşedinţi vor fi Emilian Drăgoi şi Erland Cocei iar ca vicepreşedinţi vor fi Dorin Bădulescu, Dumitru Ene, Doina Tudor, Valeriu Marcu, Constantin Ionescu, Lucian Tănase, Ioan Caton Mateeşescu, Ionuţ Iuga şi Vasile Olariu”, a declarat George Scutaru.

Cristinel Romanescu a declarat că va fi mult de lucru pentru a reface structurile PNL afectate de migraţia aleşilor locali în baza Ordonanţei 55: ”Structurile PNL au fost clar destructurate. Avem mult de lucru pentru a reface aceste structuri şi imaginea PNL în judeţul Buzău, va fi o muncă în echipă şi sper să mă ridic la nivelul aşteptărilor.”

Cristinel Romanescu este membru PNL din anul 2008 atunci când a candidat la funcţia de primar al municipiului Buzău, pierzând alegerile în faţa lui Constantin Boşcodeală. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple