Copreşedinţii PNL Buzău, Preda şi Romanescu, se războiesc în declaraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă

Tensiuni între copreşedinţii PNL Buzău. Scânteia a fost aprinsă de Cezar Preda, care a organizat joi o conferinţă de presă, ”în calitate de deputat şi nu de copreşedinte al noului PNL Buzău”, prilej cu care a atras atenţia că în Buzău nu se mai face opoziţie. La numai o zi, colegul de la şefia PNL a reacţionat.

Cezar Preda a precizat că atât în Consiliul Judeţean, cât şi în Consiliul Local Municipal, aleşii votează ca pe vremea USL-ului şi că doar foştii membri ai Partidului Democrat Liberal mai votează împotriva proiectelor social democraţilor, atunci când acest lucru se impune. Pentru a-şi întări spusele, deputatul a exemplificat cu votul împotrivă ai consilierilor locali PDL la revigorarea societăţilor falimentare care aparţin primăriei. 

”Am văzut că tot ceea ce înseamnă acum noile preocupări ale actualei administraţii de a schimba faţa oraşului, deşi sunt susţinute cu o majoritate covârşitoare, nu au niciun fel de efect asupra vieţii buzoienilor. Ce am făcut noi bun, cum îi atacăm? Preda nu mai face conferinţe de presă de trei luni. Cum facem noi opoziţie, cum află cetăţenii acestui oraş că nu este bine ceea ce face PSD sau USL, dacă eu nu fac conferinţe de presă? Nu vor afla, şi acesta este şi interesul”, a precizat Cezar Preda.

Preda susţine că va face opoziţie în Buzău, atât la PSD dar şi la acest nou PNL. De asemenea, convingerea deputatului Cezar Preda este că marele partid PNL de la Buzău merge pe o cale greşită şi că nu va lua mai mult de 15% la viitoarele alegeri.

Tabăra vechilor liberali din noul PNL Buzău, prin vocea copreşedintelui Cristi Romanescu a reacţionat a doua zi la acuzele făcute de colegul său din conducerea filialei judeţene. Liberalul l-a acuzat pe deputatul Cezar Preda că s-a opus dintotdeauna unificării celor două partide, PNL şi PDL,  şi că refuză în continuare să participe la şedinţele Comitetului Executiv Judeţean prin care trebuie luate hotărâri importante. De asemenea, Romanescu a declarat, în replică, la afirmaţiile lui Preda din conferinţa de presă susţinută joi că deputatul face opoziţie însă nu la PSD ci în propriul partid.

„Mereu a fost împotriva acestei alianţe, din capul locului, şi face tot posibilul ca în judeţul Buzău să nu ne putem înţelege şi să facem această unire între cele două partide. În ultima lună nu a participat la nici o şedinţă a Comitetului Judeţean Executiv. Noi l-am convocat de fiecare dată. Chiar şi ieri am avut acest comitet. Dumnealui, împreună cu ceilalţi 9 colegi care ar fi trebuit să participe, nu au participat. Şedinţa avea un subiect, transmisesem ordinea de zi. Prin planul pe care îl avem de la Centru, ieri ar fi trebuit să aprobăm toate comitetele locale executive pe care le-am constituit până la 31 martie. Din punctul meu de vedere, în secunda în care nu doreşti să participi la asemenea lucruri înseamnă că nu vrei să faci această unificare. Da, domnul Preda face Opoziţie, dar o face doar în interior”, a declarat Cristi Romanescu, copreşedintele PNL Buzău.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie