Conducerea PMP Buzău vrea să dea afară din partid un consilier local neascultător. Este vorba despre fostul şef al Poliţiei, Ion Marin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Marin a fost ales pe listele PMP în Consiliul Local

Partidul Mişcarea Populară Buzău a anunţat, marţi, că va declanşa procedurile de excludere a lui Ion Marin din partid. Reacţia conducerii PMP a venit la scurt timp după ce fostul şef al IPJ Buzău, în calitate de consilier local, a refuzat să boicoteze şedinţa CLM de marţi, alături de grupul opoziţiei. Pierderea calităţii de membru PMP va genera excluderea sa din Consiliul Local.

Într-un comunicat de presă al PMP se arată că şedinţa extraordinară a Consiliului Local Municipal Buzău din data de 13 septembrie, ”desfăşurată în condiţii ilegale, având în vedere modul de convocare şi de informare a consilierilor, a oferit opiniei publice dovada categorică a faptului ca Ion Marin, consilier local al PMP Buzău, s-a vândut cu totul intereselor grupului infracţional reprezentat de primarul PSD Constantin Toma”.

”Domnul Ion Marin a luat act de strategia publică a PMP legată de şedinţa de astăzi, dar a ales să dea cărţile pe faţă şi să arate întregii opinii publice caracterul său de slugă în faţa intereselor ilegitime ale unui primar penal, cercetat de justiţie pentru escrocheriile financiare pe care le-a făcut, cercetat de DNA pentru abuzurile pe care le face, cercetat de ANI pentru că a minţit în mod flagrant la întocmirea declaraţiei de avere”, se arată în comunicat.

Şeful PMP Buzău, deputatul Adrian Mocanu, a dat de înţeles încă de luni că este deranjat de atitudinea fostului comandant al IPJ, consilierul Ion Marin.

„Domnu Marin (nr. consilierul PMP Ion Marin) este un om foarte serios. Din ce am văzut îşi ţine promisiunile faţă de domnul Constantin Toma. Vrea să ajungă şeful Poliţiei Locale, noi îl susţinem cu ce putem dar vom fio întotdeauna împotriva concedierilor care se preconizează acolo,  fiind vorba practic de o concediere în masă”, a declarat deputatul Adrian Mocanu.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi