Completul de cinci judecători ÎCCJ repune pe rol dosarul ”Maternitatea”, în care Victor Mocanu primise condamnare la închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul ”Maternitatea”, în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, Victor Mocanu, a fost condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare pentru abuz în serviciu, a fost repus pe rol, după decizia noului complet de cinci magistaţi ai Înaltei Curţi.

Altfel spus, procesul se întoarce, practic, la ultimul termen când se pun din nou concluzii scrise şi se anunţă pronunţarea sau, dacă judecătorii consideră, se pot relua unele audieri ori cere alte expertize.

Conflictul de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe seama constituirii completelor de 5 judecători, iscat după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a susţinut nelegalitatea acestora, blochează emiterea unei decizii definitive în dosarul ”Maternitatea”, în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău şi ex-senatorul Victor Mocanu a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi şase luni de închisoare cu executare.

”Fixează termen la data de 10 decembrie 2018, Completul de 5 Judecători Penal 2, ora 09,00, Sala Secţiilor Unite – E103, pentru când se vor cita părţile. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2018”, se arată în soluţia repunerii pe rol.

În dosarul Maternitatea, procesul a început în primăvara lui 2014. Victor Mocanu a fost acuzat că în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău ar fi încheiat ilegal opt contracte de furnizare a unor echipamente medicale la Maternitatea Buzău. 

Unele echipamente nici nu au fost livrate, iar altele erau închiriate pentru inaugurarea maternităţii în plină campanie electorală în 2012. Toate aceste lucruri au fost posibile în urma unei înţelegeri pe care Victor Mocanu ar fi avut-o cu administratorul firmei respective. 

Victor Mocanu a fost condamnat în iulie 2016 la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru fapte de corupţie. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi la închisoare şi ceilalţi 3 inculpaţi, dar au primit pedepse mai uşoare. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată