Compania de Apă Buzău i-a făcut plângere la DNA primarului Constantin Toma, pentru abuz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Juriştii Companiei de Apă Buzău anunţă că au depus la DNA o plângere penală împotriva primarului municipiului Buzău, Constantin Toma, pentru că ar pune în pericol, prin acţiuni ilegale şi abuz, finanţarea investiţiilor în valoare totală de peste 300 milioane de euro, destinate lucrărilor de modernizare şi extindere a reţelei de apă din Buzău. Demersul vizează mai multe persoane din jurul edilului.

”Autorităţile române şi cele europene, inclusiv cele care finanţează aceste lucrări, sunt la curent cu acţiunile ilegale ale primarului Constantin Toma. Mai mult decât atât, Instituţia Prefectului - Buzău a avertizat, încă de la debutul seriei de hotărâri ilegale ale Consiliului Local privind modificarea actului constitutiv al Companiei de Apă, că va ataca în instanţă această iniţiativă ilegală”, se arată într-un comunicat al Companiei de Apă.

Potrivit conducerii Companiei de Apă, Ministerul Fondurilor Europene a avertizat, în documente oficiale, în legătură cu efectele dezastruoase ale acestor modificări. Stadiul acestor demersuri ”ilegale” a fost prezentat şi la Bruxelles, oficialilor Comisiei Europene, dar şi către Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare - principalii finanţatori ai proiectelor în valoare de peste 300 de milioane de euro, dintre care deja au fost cheltuite peste 100 de milioane de euro.

Reprezentanţii Companiei de Apă spun că folosirea acestor sume este deja în pericol de sistare şi chiar de returnare, cu penalităţi, dacă demersurile ilegale şi abuzive ale primarului Buzăului, prin încălcarea angajamentelor asumate de administraţia locală  în relaţia cu finanţatorii, vor fi puse în practică.

”În condiţiile în care ilegalităţile nu doar că nu se opresc, dar continuă, printr-o nouă convocare a Consilului Local, pentru data de marţi, 13 septembrie a.c., pe ordinea de zi anunţată figurând din nou modificarea actului constitutiv al Companiei de Apă, precum şi alte ingerinţe ilegale în activitatea societăţii, ne exprimăm convingerea că doar intervenţia fermă a instituţiilor statului român, care veghează la respectarea legii, va împiedica la timp pierderile ireparabile pe care aceste abuzuri le pot genera”, se arată în finalul comunicatului.

La rândul său, primarul Constantin Toma răspunde printr-o declaraţie în care spune că Tescaru face presiuni asupra lui şi a consilierilor locali pentru ca aceştia să voteze negativ în şedinţa de marţi. Toma a declarat că va face şi el plângere penală la DNA vizavi de achiziţia Hotelului Crâng şi că ştie că procurorii anticorupţie anchetează abuzuri săvârşite la Compania de Apă şi fonduri de 1 milion de euro.

„Domnul Tescaru continuă seria minciunilor astfel încât să se creeze presiuni asupra mea şi asupra consilierilor locali municipali, astfel încât să fie anulate decizii luate de Consiliul Local Municipal, în unanimitate, în şedinţa din 1 iunie 2016. Vizavi de deciziile care se vor marţi, în şedinţa extraordinară a CLM Buzău, de modificare a Actului Constitutiv al Companiei de Apă şi numirea unui Consiliu de Administraţie provizoriu al Companiei, precum şi revocarea din funcţie a administratorului societăţii şi alegerea unora noi, până la aplicarea legii guvernanţei corporatiste, domnul Tescaru încearcă o presiune asupra consilierilor de o aşa manieră încât votul de marţi să fie negativ. Nu am comis şi nu voi comite nici un abuz vizavi de domnul Tescaru şi Compania de Apă, care este compania buzoienilor, nu a familiei Tescaru. Din câte ştiu, DNA anchetează abuzurile săvârşite şi fonduri de peste 1 milion de euro. În acest context voi face şi eu o plângere penală la DNA vizavi de achiziţia în condiţi dubioase a Hotelului Crâng, despre care finanţatorul BERD nu are cunoştinţă. Voi acţiona în spiritul legii, astfel încât să avem la Buzău nişte servicii corecte ale acestei companii”, spune Toma.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie