Colegă, despre tânăra care a murit la concert: „Simţea nevoia să admire cerul şi soarele“. Un artist vrea interzicerea spectacolelor în centrul Buzăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un solist de muzică populară va cere Primăriei să interzică spectacolele în centrul Buzăului şi să le mute la periferie. Reacţia artistului George Snae vine ca reacţie la moartea tinerei Ana Maria Cucu, bolnavă de astm, în ”aglomeraţia, fumul înecăcios de grătare şi căldura  acumulată în timpul unui concert”. Între timp, la locul morţii fetei a fost amenajat un altar din flori şi candele.

Moartea tinerei de 20 de ani, Ana Maria Cucu, care îi era vecină în cartierul Micro V l-a răvăşit pe rapsodul George Snae, care şi-a propus să scrie un memoriu adresat edililor oraşului, prin care vrea să argumenteze necesitatea mutării spectacolelor publice din centru, către periferie.

”Am aflat de la colegii fetei că aerul era irespirabil, era foarte cald, miros de fum şi foarte aglomerat. Pentru un astmatic, au fost condiţiile favorabile declanşării crizei. Dar şi cei sănătoşi au de suferit, chiar şi locatarii din jurul pieţei Dacia, din cauza poluării fonice şi cu fum de grătar. Spaţiul nu este potrivit pentru astfel de adunări publice iar Primăria trebuie să găsească alte locaţii, mai aerisite, de la periferie, în zona Parcului Tineretului, sau la Drăgaică, unde aria trebuie să fie cât mai deschisă, aerisită, cu surse de apă”, spune George Snae.

  

Între timp, locul în care a murit Ana Maria s-a format un altar. Lângă o poză cu Ana, cunoştinţe şi oameni mişcaţi de tragedia tinerei dar şi a familiei acesteia au depus candele şi lumânări.

Mesajele lăsate pentru Ana Maria sunt cutremurătoare: ”Să te odihneşti în pace, înger frumos!” sau ”În seara asta ascultă cu noi Cargo – îţi plăcea să fii cu noi aici!“. Şi prietenul ei, David, i-a lăsat Anei un mesaj emoţionant: ”Dumnezeu să te odihnească în pace buburuza mea scumpă. Sper că unde eşti acum zâmbeşti la fel de frumos şi des. Nu te voi uita niciodată!”.

Ana Maria avea 20 de ani şi terminase în 2016, Colegiul Naţional Pedagogic din Buzău. Sâmbătă seară a ieşit cu mai mulţi prieteni la concertele organizate în Piaţa Dacia din municipiul Buzău. La un moment dat, în jurul orei 22, în timpul concertul live al trupei Zdob şi Zdub, din senin, tinerei i s-a făcut rău. S-a retras în zona fostei librării Casa Cărţii, loc mai puţin aglomerat, după care s-a prăbusit. A fost dusă pe braţe la punctul de prim-ajutor. 

Aici asistenţii medicali au văzut că fata nu mai reacţiona şi au început imediat manevrele de resuscitare. Au chemat în ajutor şi ambulanţa. A fost imediat dusă la Secţia UPU a Spitalului Judeţean Buzău unde, vreme de 45 de minute, i s-au efectuat manevre de resuscitare. În zadar, fata murise.

”A fost un apel de la o colegă care mi-a cerut numerele altor colegi pentru a afla cum se simte apoi am aflat la ora 1 că s-a stins din viaţă. Crizele ei de astm erau neanunţate dar posibil că atmosfera aglomerată, aerul irespirabil, a declanşat această criză a ei, starea de rău. Era cu prietenul ei, cu alţi colegi şi se simţeau bine. A fost o sâmbătă normală dar care s-a sfârşit tragic”, ne-a spus Valentina Dogaru, fostă colegă.

Tragedia este imensă atât pentru cunoscuţi cât mai ales pentru familie. În urmă cu jumătate de an, tânăra de 20 de ani îşi pierduse tatăl. Marcată de suferinţă, Ana Maria a picat examenul de bacalaureat, dar se pregătea intens să-l ia pe cel din toamnă. Visul ei era să ia la Facultatea de Psihologie. Aripile Anei însă s-au frânt, lăsând în urma ei multă durere.

”Era o persoană energică. Îmi dădea sfaturi o colegă şi o prietenă minunată. Ne-am văzut cu câteva zile în urmă şi îmi spunea că se chinuie să ia bacul, că vrea să înveţe. Simţea că nu are aer şi se panica. Simţea nevoia să vadă mereu cerul, soarele cum străluceşte, să le facă poze. Cred că de la aglomeraţie şi de la lipsa aerului a leşinat şi a murit”, a declarat Ana Cojocaru, colegă.

Poliţiştii au deschis acum o anchetă iar medicii legişti urmează să stabilească ce anume s-a întâmplat cu Ana. Tânăra avea astm. Purta mereu la ea un spray care să o ajute să respire în momentele de criză astmatică.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil