Circulaţia auto pe DN 10, restricţionată la Siriu din cauza lucrărilor la un viaduct

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viaductul Stânca Teherău a intrat în reparaţii   Sursa adevarul.ro

Circulaţia rutieră va fi închisă până la sfârşitul săptămânii pe DN 10 Braşov – Buzău, la kilometrul 85+534, în zona localităţii Siriu. Restricţiile sunt valabile începând de astăzi, 25 aprilie, până vineri, 29 aprilie, în intervalul orar 7.00 – 19.00.

Potrivit precizărilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), această măsură este instituită ca urmare a executării lucrărilor de reparaţii la viaductul Stânca Teherău.

Măsura închiderii circulaţiei în zona menţionată se aplică în intervalul orar 7.00 – 19.00, de luni până vineri inclusiv. 

În afara acestui program restrictiv, va fi permisă doar circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mică de 7,5 tone. Astfel, traficul rutier în zona km 85+534 se va desfăşura pe jumătate de cale, cu dirijarea alternantă pe un singur sens de deplasare.

În această perioadă, traficul rutier între orele 7.00 şi 19.00 se va desfăşura pe două rute ocolitoare. Autovehiculele cu MTMA mai mică de 7,5 tone vor circula pe ruta Buzău – DN 10 – Cislău (km47+070) – DJ102 B – Vălenii de Munte – DN 1 A – Cheia – DN 1 A – Săcele – DN1 – Braşov.

Autovehiculele cu MTMA egală sau mai mare de 7,5 tone vor circula pe ruta Buzău – DN1 B – Ploieşti – DN1 – Braşov.

CNADNR subliniază că, potrivit reglementărilor în vigoare privind circulaţia pe drumurile publice, conducătorii auto au obligaţia să respecte restricţiile instituite şi semnalizarea rutieră temporară, precum şi indicaţiile agenţilor de poliţie aflaţi la locul desfăşurării evenimentului menţionat.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie