Ce evenimente brutale din istorie au determinat apariţia expresiei „Auzi câinii în Giurgiu“, consacrată de Caragiale

Expresia „auzi câinii în Giurgiu“ are origine literară, dar nimeni nu poate spune exact când a apărut. Era cunoscută la jumătatea secolului al XIX-lea, fiind folosită de Petre Ispirescu în poveştile sale. Un istoric buzoian spune că îşi are originea în fapte reale întâmplate în epoca medievală.

Petre Ispirescu a folosit celebra expresie în povestea Aleodor Împărat, la 1872: ”Aleodor, cum se deşteptă, îi trase o palmă de auzi câinii în Giurgiu”. 

Mai târziu, I.L.Caragiale scria în ”O noapte furtunoasă“ (1879): „Să fi fost el aici să mă fiarbă aşa, că-i sărea ochilarii din ochi şi giubenul din cap de auzea câinii în Giurgiu”. 

Se spune că bătaia primită de la Jupân Dumitrahe l-ar fi făcut pe ”bagabont” să ţipe aşa de tare, încât l-ar fi auzit nu numai oamenii, ci şi câinii, chiar din alt oraş. Bătaia a fost atât de puternică încât protagonistul a ţipat de s-a auzit până la Giurgiu, scrie portalul limbaromana.md. 

Una dintre explicaţiile privind sensul expresiei face referire la perioada în care Ţara Românească era supusă Imperiului Otoman, iar Giurgiu era raia turcească. Turmele de oi care erau scoase din ţară erau trecute cu bărcile în Bulgaria pe la Giurgiu, iar câinii însoţitori ai acestor turme rămâneau acolo şi lătrau până la epuizare.

O altă explicaţie, dar pentru care nu s-au găsit dovezi este că denumirea de Giurgiu nu s-ar referi la oraşul de astăzi, ci la un munte cu acest nume, un munte cu un ecou extraordinar. De aceea se spune că „îţi dau o palmă de auzi câinii în Giurgiu“, un fel de analogie între ecou şi ţiuitul din urechi.

Sursa: countrysidedogwalks.co.uk

Câinii lătrau atunci când veneau turcii să jefuiască

Istoricul buzoian Valeriu Nicolescu este de părere că expresia ”auzi câinii în Giurgiu” are o vechime foarte mare şi provine din perioada în care turcii din raiale prădau satele din vecinătate. În Ţara Românească, turcii deţineau raialele Brăilei, Giurgiului şi Turnului, azi Turnu Măgurele, returnate prin Tratatul de la Adrianopol de la 1829. 

Pentru a nu fi daţi de gol de lătratul câinilor, turcii omorau patrupezii la fiecare incursiune, astfel încât să le fie mai uşor la următoarele pătrunderi în satele din jurul raialelor. 

”Expresia îşi are originea undeva în perioada medievală, secolele XVII - XVIII. Turcii, în expediţiile de pradă pe care le făceau, pentru a evita orice semn care îi putea da de gol, omorau câinii din cetatea Giurgiului, care ulterior a şi devenit raia de unde plecau incursiunile de pradă în alte părţi. Este o variantă foarte credibilă. Câinii lătrau când simţeau străinii şi, cum pe timpul nopţii sunetele se propagă foarte mult, oamenii aveau timp să îşi dosească din bunuri”, spune Valeriu Nicolescu.

După repetate descinderi ale turcilor, lătratul câinilor aproape că era inexistent. De aici ar fi plecat expresia ”auzi câinii în Giurgiu”, lucru aproape imposibil în acele vremuri. 

Potrivit istoricului buzoian, câinii erau ţinuţi în curte pe timpul zilei, legaţi, iar noaptea erau lăsaţi liberi pe uliţe, aşa cum se mai procedează şi în zilele noastre la ţară. 

Sursa: mistereledunarii.wordpress.com

Raialele au fost permanent un focar continuu de intrigi şi instabilitate, spun istoricii. Poarta întreţinea cu bună ştiinţă această stare de nesiguranţă, care-i uşura stăpânirea peste cele două ţări româneşti. 

Pe lângă rolul de strangere a birurilor, expediţiile turcilor dincolo de limitele raialei aveau deseori scop de jaf.

”De obicei incursiunile se făceau când se strângeau recoltele, grâul fiind cel mai râvnit. Pentru a-l ascunde de turci, ţăranii îl depozitau în gropi. Turcii ştiau acest lucru şi veneau de dimineaţă, când pică roua de sus şi umezea solul. Din cauza temperaturii ridicate a gropii, deoarece grâul se încingea şi produce căldură, porţiunea de pământ de deasupra se usca. Mai veneau atunci când ştiau că vitele au ajuns numai bune de tăiat”, spune Valeriu Nicolescu, istoric. 

Raialele au fost mici teritorii ocupate de turci în jurul unei cetăţi. Au existat în Moldova şi în Ţara Românească, începând cu secolul al XVI-lea, cu funcţie strategică pentru Imperiul Otoman.