Cât de greu se construieşte în România o banală rampă de acces în bloc. Oamenii cu dizabilităţi, persiflaţi de autorităţi

O buzoiancă al cărei fiu se deplasează în scaun cu rotile caută de un an ajutor pentru amenajarea unei rampe pentru persoanele cu handicap. Construcţia, una banală de altfel, ar trebui să fie instalată la intrarea în bloc. Femeia a fost refuzată, pe rând, atât de asociaţia de locatari, cât şi de municipalitate. Mai mult, firmele pe care le-a contactat refuză lucrarea, din cauza numeroaselor avize şi proiecte necesare unei astfel de lucrări.

Într-un oraş cu pretenţii europene, o mamă al cărei băiat este silit să se deplaseze într-un cărucior electric se chinuie să instaleze o rampă pentru persoane cu handicap, la intrarea în bloc, de peste un an de zile.

Viorica Dragomir a cerut ajutor, iniţial, la asociaţia de proprietari, unde a fost refuzată. I s-a spus că nu există în nicio lege obligativitate pentru asociaţii să asigure ori să finanţeze construirea unor astfel de rampe destinate persoanelor cu handicap locomotor. 

Buzoianca a mers mai departe cu demersurile însă acelaşi răspuns l-a primit şi de la primărie. Municipalitatea declină orice competenţă, în astfel de situaţii. ”Nu există o bază legală privind obligativitatea asociaţiilor de proprietari în ceea ce priveşte realizarea unor rampe pentru persoanele cu handicap iar municipalitatea nu are competenţe în acest sens”, se arată în răspunsul redactat de conducerea Primăriei Buzău.

”Băiatul meu, când scoate căruciorul cu motor din bloc, trebuie să plătească mereu nişte oameni ca să-l ajute. Eu am făcut împrumut ca să-i iau acest motor şi nu pot să mai suport cheltuielile pentru a-i face şi rampă pe cont propriu. Prima oară i-am luat un cărucior clasic, mai uşor, a dat cu o roată într-o groapă din trotuar, pentru că nu mai are stabilitate în mâna dreaptă ca să poată să dirijeze acest cărucior, şi a căzut pe spate”, spune Viorica Dragomir, mama băiatului cu handicap locomotor, în vârstă de 44 de ani.

Oarecum resemnată, femeia a apelat, în cele din urmă, la o firmă privată. Constructorul, însă, ezită să confecţioneze o astfel de rampă, din cauza criteriilor specifice stipulate în lege. Firmele private se feresc de asemenea proiecte, de frica unor sancţiuni primite ulterior.

”De la asociaţie mi-a spus să vorbim cu locatarii şi pe măsură ce strâng banii să plătesc costul acestei rampe. Se înţelege că tot din banii mei. Am făcut adresă şi către primărie şi am primit un răspuns prin care au precizat că nu sunt în măsură să efectueze această rampă. Dânşii tot la asociaţie m-au trimis. Oare câţi ani îmi trebuie ca să aflăm dacă putem face această rampă. De un an de zile am cererea la asociaţie, iar la primărie am depus acum o lună”, spune femeia. 

Viorica Dragomir, mama băiatului cu handicap locomotor, în vârstă de 44 de ani, constată că un astfel de demers trebuie făcut pe cont propriu, din banii familiei, dar numai după întocmirea unui dosar stufos, cu avize de la numeroase instituţii.  

Conform legii, este necesară obţinerea autorizaţiei de construire de la primărie. Demersul implică însă drumuri nesfârşite de la un birou la altul şi multă reticenţă din partea funcţionarilor. 

Familiei Dragomir nu îi rămâne decât să se descurce singură prin hăţişul birocratic, care presupune obţinerea unui certificat de urbanism şi a autorizaţiei de construcţie. Pentru certificatul de urbanism, mama tânărului cu handicap trebuie să ajungă în primul rând la Primărie. Aici va depune o declaraţie tip şi va afla ce autorizaţii îi mai trebuie. 

Pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie orice persoană cu probleme locomotorii trebuie să ajungă şi la furnizorii de utilităţi. După eliberarea avizelor, tot ea ar trebui să susţină financiar şi construcţia rampei. Apoi, dacă vecinii vor fi de acord, ar putea strânge un fond pentru amortizarea investiţiei, fără să fie obligaţi de vreo lege.