Care sunt comunele în care autobuzele din oraşul Buzău ajung de la 1 noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veşti bune pentru locuitorii din zonele Ulmeni, Costeşti şi Gherăseni. Începând cu data de 1 noiembrie, societatea Trans Bus Buzău va efectua călătorii şi în cele trei comune.

Conducerea primăriei municipiului Buzău spune că sunt foarte mulţi locuitori ai celor trei comune care au serviciul sau merg la şcoală în Buzău.

De asemenea, Primăria Buzău face demersuri pentru ca autobuzele Trans Bus să ajungă şi în alte câteva localităţi din apropierea municipiului. Asta, mai ales că în prima parte a anului viitor, Trans Bus se va dota cu 13 noi autobuze, sută la sută electrice.

Odată cu achiziţionarea celor 20 de autobuzelor hibrid, societatea de transport în comun din municipiul Buzău poate opera fără probleme pe rutele respective. 

Biletele de călătorie vor fi disponibile la partenerii Trans Bus de pe raza celor trei comune, dar şi la centrele de emitere bilete şi abonamente.

În prezent, parcul auto al Trans Bus a depăşit o sută de autobuze care asigură transportul public în comun în 48 de localităţi din apropierea municipiului Buzău.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi