Călători nervoşi, în Gara Buzău, din cauza grevei de la Căi Ferate VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa: I. Bunilă

A fost tensiune, luni, printre zecile de călători din Gara Buzău, din cauza grevei angajaţilor de la Căi Ferate. Mai multe trenuri au staţionat ore în şir şi nu şi-au mai continuat drumul.

Dacă trenul Buzău - Nehoiaşu nu a mai plecat în cursă, trenurile Inter Regio Iaşi-Bucureşti şi Galaţi-Bucureşti au rămas blocate în Gara Buzău. 

Pe moment, călătorii au rămas în vagoane aşteptând încheierea protestului ceferiştilor, însă ulterior au devenit tot mai iritaţi. 

Cei mai mulţi s-au declarat nemulţumiţi de faptul că greva de la CFR le-a dat complet peste cap planurile.

Exasperaţi de orele de aşteptare, oamenii au abandonat călătoria cu trenul şi au căutat alte mijloace de transport pentru a ajunge la destinaţii. Unii dintre călători şi-au anunţat rudele pentru a-i prelua din tren.

Angajaţii CFR Călători, care se ocupă cu repararea locomotivelor, au declanşat, astăzi dimineaţă, o grevă spontană, nemulţumiţi de îngheţarea salariilor. 

Ei protestează pentru că Executivul, în ultima şedinţă, a amânat termenul de intrare în vigoare a legii privind statutul personalului feroviar. Această lege ar fi adus venituri mai mari angajaţilor CFR Călători.

În urma grevei spontane de luni, au fost afectate peste o sută de trenuri, iar în 54 de gări, activitatea a fost oprită.

Vă mai recomandăm şi:

VIDEO Turiştii români redescoperă Vulcanii Noroioşi după lunga perioadă de restricţii impuse de pandemie

FOTO Start în modernizarea unui drum turistic din judeţul Buzău, neasfaltat de peste patru decenii

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa