Buzoiancă de 70 de ani, printre pacienţii cu COVID-19 care au murit în ultimele 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele 24 de ore, la Buzău a mai fost înregistrat un deces provocat de infecţia cu SARS-CoV-2. Este vorba despre o femeie de 70 de ani, care, după confirmarea cu coronavirus, a fost transferată la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat.

Pacienta avea comorbidităţi. Avea diabet zaharat, suferise un accident vascular cerebral ischemic şi intrase în stare comatoasă. Evoluţia clinică sub tratament a fost nefavorabilă şi a survenit decesul. 

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în  judeţ au fost confirmate 61 de cazuri noi de COVID-19, 20 pacienţi fiind diagnosticaţi în laboratoare private de analize, iar 7 la unităţi sanitare din alte judeţe. 

Cei 61 de pacienţi nou confirmaţi au vârste cuprinse între 17 şi 83 de ani.

Conform autorităţilor sanitare, numărul total de cazuri pozitive din judeţul Buzău a ajuns la 7.200, 6.013 persoane fiind declarate vindecate şi externate. 

De asemenea, 868 de persoane se află în carantină, iar 851 de persoane, în izolare la domiciliu. Numărul total de decese Covid-19 înregistrat, în judeţul Buzău, de la începutul pandemiei, a ajuns la 188.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist