Buzău: Toţi semianalfabeţii au ajuns să intre la liceu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rezultate la examen

Deşi nu au luat note de trecere la Evaluarea naţională, aproape 600 de elevi, mulţi chiar notaţi cu 2, vor intra la liceu. Faptul că învăţământul de zece clase este obligatoriu şi numărul exagerat de mare de locuri din şcoli permite chiar şi  elevilor de nota 2 să intre fără probleme la unul din liceele buzoiene.

Anomalia este generată de planul de şcolarizare făcut aiurea. Liceele din Buzău au pus la dispoziţia elevilor peste 5400 de locuri, mai mare decât numărul celor care au absolvit opt clase.

Acesta este motivul principal, la care se adăugă cel al obligativităţii învătăţmântului de zece clase, pentru care pentru care o parte din ei nu s-au pregătit aproape deloc pentru examenul de Evaluare naţională sau chiar nici nu s-au prezentat.

Din cei aproape  5.000 de absolvenţi de gimnaziu din Buzău care au susţinut acest examen, 589 au luat note sub 5. Cadrele didactice pe capul cărora ajung aceşti elevi spun este un calvar să lucreze cu ei. Aproape trei sferturi dintre ei sunt semianalfabeţi, nu ştiu după ce au făcut opt clase nici măcar să scrie şi să citească la un nivel inteligibil.

Citeşte amănunte în ediţia de Muntenia a cotidianului "Adevărul" de astăzi. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din Buzău, împreună cu ediţia naţională a Adevărul (48+16 pagini), la preţul unic de 1,9 lei.