Braconieri prinşi când transportau cu bicicleta un vânat în valoare de 5.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei bărbaţi din Unguriu s-au ales cu dosar penal după ce la sfârşitul săptămânii trecute au fost prinşi în flagrant de oamenii legii când plecau dintr-o pădure de lângă Ojasca cu un căprior vânat ilegal. Doi fraţi transportau animalul mort pe bicicletă, ascuns într-un sac de rafie, iar după ce au fost luaţi la întrebări, oamenii legii au ajuns şi la braconier.

La acest sfârşit de săptămână, poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi paznici din cadrul fondului de vânătoare cu nr. 22, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat trei persoane din Unguriu, bănuite de comiterea infracţiunilor de braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că la data de 3 martie 2018, pe raza fondului de vânătoare din extravilanul localităţii Ojasca, un bărbat în vârstă de 62 de ani, din localitate, ar fi braconat un exemplar de căprior prin utilizarea unei arme de vânătoare şi a unor articole de muniţie, toate confecţionate artizanal. 

Ulterior cel în cauză ar fi fost ajutat de doi fraţi din Unguriu, în vârstă de 32 şi 42 de ani, în vederea transportării cadavrului animalului. Ei transportau vânatul cu bicicleta şi au fost prinşi în flagrant la scurt timp după ce au ieşit din pădure. Iniţial, au declarat că au găsit căpriorul mort în pădure însă nu au putut justifica cum de acesta era împuşcat, aşa că poliţiştii au pornit în căutarea urmelor.

În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, exemplarul de căprior, arma de vânătoare şi muniţia aferentă, precum şi alte bunuri susceptibile a fi fost folosite de cei în cauză la comiterea infracţiunii.

Prejudiciul creat în acest caz, a fost estimat la valoarea de 5.000 de euro. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online