Biblioteca de la mall. De ce a fost mutată şi cât timp va funcţiona provizoriu în acest loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul sediu al Bibliotecii Judeţene „Vasile Voiculescu” va funcţiona, începând de vineri, în Galleria Mall Buzău. Instituţia cu fondul de carte aferent va rămâne aici o perioadă de 47 de luni, până când se va finaliza reabilitarea sediului situat pe bulevardul Unirii şi încă cinci ani de monitorizare.

Sediul bibliotecii se află în imediata apropiere a cinematografului de la etajul centrului comercial. 

Spaţiile sunt astfel amenajate încât să permită nu numai actul lecturii, ci şi activităţi de educaţie nonformală, seminarii, cursuri, jocuri şi alte activităţi distractive.

Spaţiul închiriat la mall pentru o perioadă de 10 ani are o suprafaţă de 1.200 m.p., Consiliul Judeţean urmând să plătească lunar 3,9 euro pe metru pătrat, la care se adaugă 4,6 euro pe metru pătrat pentru utilităţi.

„Mulţumesc efortului conjugat al celor din CJ care s-au ocupat de tot ceea ce a însemnat mutare, dar şi realizarea proiectului de reabilitare şi în primul rând armatei care ne-a ajutat cu mutarea fondului de carte”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Petre Emanoil Neagu.

La ceremonia de deschidere a bibliotecii în noul spaţiu au participat, vineri, autorităţi locale, angajaţi din cadrul CJ şi ai bibliotecii dar şi cititori în căutarea cărţilor de care au nevoie sau din simplă curiozitate pentru a vedea noul spaţiu în care va funcţiona instituţia.

Cu un fond de carte de peste 300.000 de volume, biblioteca a început mutarea propriu-zisă la începutul primăverii, clădirea actuală de pe bulevardul Unirii fiind în pericol de prăbuşire. 

Imobilul va fi intra într-un proces de restaurare cu fonduri europene de aproximativ 4,3 milioane de euro. Vineri, programul cu publicul va fi de la 11.00 la 16.00, iar de luni între 08.00 şi 19.00.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete