Bancă de gene pentru păstrarea unor soiuri de legume create de cercetătorii români. Cum arată un castravete cât bobul de strugure

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Staţiunea Experimentală din Buzău au apărut mii de soiuri noi, aduse din alte părţi ale lumii şi care au fost aclimatizate. Tot prin muncă de laborator au fost resuscitate soiuri locale vechi, care dispăruseră de multă vreme din pieţe. Garanţia că de aceste roade ale pământului se vor bucura şi copiii copiilor noştri vine prin înfiinţarea unei bănci de gene, la Buzău.

În această instituţie cu statut aparte vor fi puse la păstrare în buncăre speciale seminţele tuturor plantelor alimentare si aromatice din regiune.

După mulţi ani de muncă, specialiştii de la Staţiunea de Cercetare Legumicolă din Buzău au reuşit să micşoreze castraveţii până i-au adus la mărimea unor boabe de strugure.

Sunt numai buni pentru salate sau murături, pentru că în ciuda modificărilor ei şi-au păstrat calităţile. ”Seamănă la gust cu castraveţii clasici şi merg foarte bine la salate, întregi”, spune Camelia Bratu, cercetător.

În topul realizărilor recente cu care cercetătorii buzoieni se mândresc este şi ardeiul iute care seamănă cu o floare. Provine dintr-un vechi soi românesc, pe care legumicultorii l-au uitat de multe decenii. 

”Ardeiul tip lalea prinde la maturitate o nuaţă de roşu închis. Este la fel de aromat şi iute ca ardeiul obişnuit însă are o formă specială”, spune Bianca Zamfir, cercetător.

În sera experimentală în care se află în lucru ciudăţenii precum castraveţii tip grenadă se află şi dovleceii lungi de peste un metru, care seamănă cu un şarpe. Au rol ornamental, însă adună destule calitaţi şi pentru a fi utilizaţi în bucătărie.

Marile surprize pe care cercetătorii le pregătesc legumicultorilor din toată ţara sunt pepenii de iarnă, foarte mari, şi pepenii pitici, mai mici decât un măr.

Garanţia că de aceste roade ale pământului se vor bucura şi copiii copiilor noştri vine prin înfiinţarea unei bănci de gene, la Buzău, instituţie strategică în care vor fi puse la păstrat în buncăre subterane seminţele tuturor plantelor alimentare şi aromatice din regiune. 

La unitatea de cercetare din Buzău există deja peste 10.000 de genotipuri, dintre care peste 2.000 numai la tomate. Este vorba despre populaţii locale, soiuri vechi, care au dispărut de multă vreme din cultură, au fost păstrate cu mare greutate, iar banca de gene le-ar conserva pe vecie. 

Ele vor fi protejate inclusiv împotriva unor radiaţii puternice sau schimbări climatice. 

Seminţele păstrate pot fi plantate din nou, dar au nevoie de condiţii speciale de creştere. Înfiinţarea băncii de gene va asigura păstrarea soiurilor româneşti într-un mediu controlat. Acum, seminţele stau în condiţii improprii, în cutii şi plicuri.

Banca ar putea costa „câteva milioane de euro”, estimeaza cercetatorul Costel Vânătoru, numit săptămâna trecută director al noii instituţii. Deocamdată, Guvernul abia a adoptat actul de înfiinţare a băncii, deşi era promis încă de acum doi ani.

Banca de seminţe pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice şi medicinale va fi construită în Buzău. Oraşul a fost ales pentru că aici funcţionează, încă din anii ’50, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură, care păstrează seminţe de mare valoare.

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”