Baloane ridicate la cer, la Buzău, de „Ziua Părinţilor de Îngeri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Buzău, evenimentul va avea loc duminică, în Parcul Crâng, începand cu ora 17.30

Şi în acest an, copiii plecaţi prea devreme dintre noi vor avea parte de o zi numai a lor, marcată de Organizatia „E.M.M.A”, prin „Ziua Părinţilor de Îngeri”. Este vorba de singurul eveniment din România şi cel mai mare din lume, de acest gen, dedicat memoriei micuţilor care au plecat de pe această lume mult prea devreme. În Buzău, evenimentul va avea loc duminică, în Parcul Crâng, începând cu ora 17.30.

Aflat la a şaptea editie, evenimentul se va desfăşura  simultan în cel puţin 10 oraşe din ţară şi 4 din străinătate (Anglia, Franţa şi Germania), duminică, 8 iunie. Părinţii, apropiatii acestora şi susţinătorii E.M.M.A. care vor lua parte la eveniment, vor aprinde lumânări în memoria copiilor care nu mai sunt printre noi şi vor înălţa simultan, în toate oraşele, baloane colorate, ca ritual simbolic de despărţire.

„Ca în fiecare an, şi anul acesta încercăm să oferim părinţilor care au trecut prin drama pierderii unui copil, suportul emoţional de care ştim că au nevoie. Acest eveniment are o semnificaţie aparte, în mod special pentru părinţii care au pierdut un copil înainte de naştere, momentul înălţării baloanelor simbolizând despărţirea de copilul pe care nu au apucat să-l vadă, să-l ţină în braţe, să-l cunoască. Este un moment emoţionant care alină la gandul că pot face asta, pentru copilul plecat prea curand de lângă ei! Din proprie experienţă ştiu că niciun om nu trebuie să treacă singur prin aşa ceva şi că o vorbă bună, spusă cu sinceritate, poate face diferenţa majoră între un suflet chinuit şi un om pe cale să accepte încercările vieţii”, a declarat Bianca Brad, fondatoarea Organizaţiei E.M.M.A.

E.M.M.A. este singura organizaţie din România care vine în ajutorul mamelor sau familiilor care au pierdut un copil.

Citeşte şi: Şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean, convocată din cauza incompetenţei unor angajaţi ai instituţiei

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"