Bacalaureat 2011: Un campion la şah, furat la prima corectare cu aproape 3 puncte! Contestaţia i-a adus punctele înapoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi elevi din Colegiul Naţional B.P. Hasdeu au aflat cu stupoare, după afişarea rezultatelor de la contestaţii, că la prima corectare fuseseră furaţi de comisie, cu intenţie sau din greşeală, cu cel puţin două puncte. Unul dintre “păgubiţi” este un campion judeţean la şah, care la română luase 6.70 la prima evaluare şi 9.40 la a doua.

Mihăiţă Bogdan Călin terminase prima sesiune de Bacalaureat cu media generală 7.56, dezamăgitor! Mereu a bănuit că ceva le-a scăpat membrilor comisiei de evaluare în momentul corectării lucrării de la română. 

Șeful Inspectoratului Școlar Galați face dezvăluiri șoc: „Până acum, diploma de Bac se vindea cu 2000 de euro bucata!”


“Eu din start le-am spus părinţilor mei că iau peste 9 şi am fost extrem de uimit când am aflat că am luat doar 6.70 în aceste condiţii şi de aceea am şi depus contestaţia. Acum mă bucur că mi s-a confirmat rezultatul. Am auzit că ar exista rivalităţi între licee şi că de aceea am fost depunctaţi dar nu ştiu ce să spun. Am mai auzit şi de alţi colegi dar nu cu asemenea diferenţă. Am avut 6.70 iar acum 9.40”, povesteşte Mihăiţă Călin.

Nota luată la română a fost cu mult sub cea pe care si-o calculase potrivit baremului. “Au greşit cred la subiectul 3. În condiţiile în care trebuia să caracterizăm un personaj din textul dramatic, iar eu l-am ales pe Ghiţă Pristanda. Acesta fiind un personaj din textul dramatic, nu văd unde aş fi greşit aşa de mult. Mi-am pus tot răul înainte şi tot mi-ar fi ieşit peste opt. Acum sunt mulţumit pentru că am sărit cu media la Bac de la 7.56, la 8.63”, spune adolescentul.

Tot la Colegiul Hasdeu, un alt tânăr a obţinut după recorectare o notă mai mare cu 2,55 puncte. Inspectoratul Şcolar va demara o anchetă pentru a stabili ce a condus la discrepanţa atât de mare între evaluări.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție