Autorităţile din municipiul Buzău amână decizia de eliminare a biletelor pe autobuzele de transport local

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transportul gratuit pentru toată lumea, cu autobuzele societăţii Trans Bus, promisiune a edililor municipiului Buzău făcută cu mai multe luni în urmă, nu va fi posibil în acest an. Anunţul a fost făcut de primarul Constantin Boşcodeală, care a menţionat că abia anul viitor va fi pusă în discuţie din nou această posibilitate.

Decizia a fost luată în urma unei analize care a scos la iveală faptul că autobuzele societăţii de transport public a municipiului ar fi insuficiente pentru preluarea fluxului de călători.

Proiectul va avea şanse doar dacă vor fi bani iar parcul auto al Trans Bus va fi completat cu alte zece autobuze care să facă faţă numărului mare preconizat de călători.

„Am analizat foarte clar situaţia şi am ajuns la concluzia că în eventualitatea în care am introduce gratuitate la transportul în comun cu autobuzele Trans Bus atunci toţi călătorii care utilizează în prezent şi transportul public privat ar veni către autobuzele municipalităţii. În această situaţie ar exista unele probleme, dat fiind că la acest moment noi nu avem măcar un autobuz ca să suplimentăm maşinile pe un traseu în situaţia apariţiei unei cereri mai mari şi astfel am provoca blocaje. De aceea am hotărât ca în acest an să mai achiziţionăm încă 10 autobuze urmând ca de anul viitor, în condiţiile în care bugetul ne va permite, să analizăm introducerea gratuităţii pentru toate tipurile de persoane”, a declarat joi primarul Constantin Boşcodeală.

Boşcodeală a mai precizat că municipalitatea va trebui să aloce mai mulţi bani din buget pentru a achiziţiona cele 10 maşini, deoarece la ultimele licitaţii s-a dovedit că nu există pe piaţă autobuze noi la preţul oferit de primărie.

„Va trebui să umblăm şi la sumele pentru achiziţionarea de noi autobuze pentru că am observat că nu se mai fabrică autobuze foarte ieftine. Astfel, va trebui să suplimentăm sumele şi cred că se va ajunge undeva la 300.000 de euro pentru un autobuz”, a precizat Constantin Boşcodeală.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort