Autorităţile Buzăului, pregătite să înfrunte valul de caniculă cu puncte de prim-ajutor în parcuri şi farmacii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza temperaturilor extrem de ridicate anunţate de meteorologi pentru următoarele zile, autorităţile locale au intrat în alertă şi dau asigurări că sunt pregătite să facă faţă situaţiilor care ar putea apărea pe fondul căldurii excesive. Medicii le recomandă oamenilor să evite pe cât posibil expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18.

După o perioadă în care am avut parte de temperaturi ceva mai scăzute, dar şi de ploi abundente, în zilele care urmează canicula se va instala şi în judeţul Buzău. Potrivit meteorologilor, începând din aceaastă după-amiază, temperaturile vor înregistra o creştere însemnată, urmând ca joi să ajungă până la 37 de grade. 

Autorităţile locale sunt pregătite să facă faţă situaţiilor care ar putea apărea pe fondul căldurii excesive.

La nivelul judeţului Buzău, se vor instala trei puncte de acordare a primului ajutor, două în oraşul Buzău, iar celălalt la Râmnicu. Sărat. De asemenea, medicii de la SMURD şi de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă vor fi pregătiţi să acorde primul ajutor persoanelor care fi afectate de căldura excesivă.

La nivelul municipiului Buzău, în zilele caniculare, persoanele pot primi ajutor de la punctele de prim-ajutor amenajate în incinta farmaciilor.

În această perioadă, este important să ţinem cont de câteva sfaturi utile, astfel încât căldura excesivă să nu ne facă rău. În primul rând, hidratarea este esenţială. Medicii ne recomandă să fim extrem de prudenţi şi să evităm, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18. În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic a cel puţin 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară