Atragerea de fonduri europene, prioritate a Consiliului Judeţean Buzău în 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele CJ Buzău, Petre Eamnoil Neagu, a anunţat priorităţile din acest an ale instituţiei pe care o conduce. În fruntea listei se află atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea judeţului.Deja sunt în plină desfăşurare trei proiecte finanţate cu bani europeni. Este vorba despre reabilitarea clădirii fostului spital Brătianu şi a clădirii Bibliotecii Judeţene şi despre reabilitarea unui tronson din DJ 203K.

Preşedintele CJ, Petre Emanoil Neagu, respinge ideea contractării de împrumuturi, ba chiar subliniază faptul că se doreşte absorbţia cât mai multor fonduri europene. 

”Nu mă gândesc la un nou împrumut. Am avut unul care s-a finalizat şi nu cred că avem nevoie de un alt împrumut la Consiliul Judeţean. Prioritatea noastră este să atragem fonduri europene, am depus deja trei proiecte, unul care presupune reabilitarea clădirii fostului Spital Brătianu, unul care presupune consolidarea Bibliotecii Judeţene, iar cel de-al treilea presupune modernizarea unui sector din DJ 203K, între Vadu Paşii şi Robeasca”, a declarat Petre Emanoil Neagu, preşedintele CJ Buzău.

În momentul în care reabilitarea clădirii va fi finalizată, Buzăul va avea singura secţie muzeală din ţară dedicată unui spital. Acest lucru ar putea atrage inclusiv medici tineri către judeţul Buzău.

Echipa din cadrul Consiliului Judeţean care se ocupă de accesarea de fonduri europene lucrează în această perioadă la alte proiecte care, dacă vor fi declarate eligibile, ar putea să fie derulate din 2018.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului