Anunţ despre modernizarea Pieţei centrale din Buzău, care începe la toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa Centrală din municipiul Buzău intră în modernizare iar de la anul comercianţii nu vor mai suferi de frig, iarna, sau de căldură, în lunile de vară. Spaţiul va fi închis iar acoperişul va fi coborât câţiva metri. Se vor monta şi sisteme de ventilaţie.

Veşti bune pentru comercianţii din Piaţa Centrală dar şi pentru buzoienii care se aprovizionează din acest loc. Obiectivul va intra într-un amplu proces de modernizare. 

Anunţul a fost făcut de către directorul societăţii SC Pieţe, Târguri şi Oboare, Daniel August, la ultima şedinţă a Consiliului Municipal Buzău. 

Pentru a închide spaţiul în care funcţionează piaţa şi a asigura astfel o temperatură suportabilă, s-a găsit soluţia ca, folosind aceeaşi structură, să se coboare acoperişul până la nivelul clădirilor din jur.

Proiectul de reabilitare a pieţei va fi realizat de cel care a gândit şi acoperişul actual, inginerul Viorel Constantinescu. Potrivit proiectului, se are în vedere şi montarea unor dispozitive de ventilaţie.

Administratorii pieţei dau asigurări că lucrările vor începe cel târziu la toamnă şi se vor încheia până la începutul anului 2020, astfel încât comercianţii să beneficieze de protecţie, în lunile cele mai friguroase, respectiv ianuarie şi februarie. 

Pe timpul derulării lucrărilor, tarabagiii din piaţă îşi vor putea desfăşura activitatea în mod normal, aşa cum s-a întâmplat şi pe perioada în care s-a instalat actualul acoperiş.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort