ANTREC va lansa la Buzău “Drumul Sarmalelor”, produs turistic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Degustările sunt cele mai aşteptate momente ale evenimentului

De Ziua Naţională a României, ANTREC Buzău va lansa produsul turistic intitulat “Drumul Sarmalelor”, fiind un răspuns la solicitările agenţiilor de turism de promovare a bucătăriei tradiţionale. Lansarea este parte a unui program mai amplu al pensiunilor buzoiene, care mai cuprinde expoziţii culinare şi un spectacol folcloric.

Sărbătoarea pensiunilor programată pe 1 decembrie va fi găzduită de Casa cu Tei, începând cu ora 13.30.

Turiştii care vor fi prezenţi la eveniment vor putea admira şi degusta “vedetele” unei expoziţii culinare a pensiunilor din judeţ. Mai pot fi degustate vinuri locale de Dealu Mare şi ţuica "mortală" de Chiojdu. Preparatul-emblemă al evenimentului, Tocana Naţională, va fi oferit spre degustare întregului public participant.
 
Partenerii organizatorilor, Unilever Food Solutions, vor antrena copiii prezenţi la eveniment într-un concurs gastronomic, punându-le la dispoziţie ingredientele companiei, iar Master Chef Robert Voicu şi echipa sa vor expune clasica sarma româneasca în manieră de cinci stele, dovedind faptul că gastronomia românilor merită să intre în familia celor mai creative bucătării ale lumii.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!