Angajaţi ai spitalului din Săpoca, cercetaţi pentru neglijenţă în serviciu şi ucidere din culpă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău au decis extinderea urmării penale în cazul bărbatului care a atacat pacienţii din Spitalul de neuropsihiatrie de la Săpoca. De asemenea, procurorii au extins urmărirea penală in rem sub aspectul infracţiunii de neglijenţă în serviciu şi ucidere din culpă. Între timp, s-a înregistrat o nouă demisie de la conducerea Spitalului Săpoca.

Procurorii buzoieni au decis extinderea urmării penale în cazul bărbatului, de 38 de ani, din Săgeata, care a atacat pacienţii din Spitalul de neuropsihiatrie de la Săpoca. Pe lângă infracţiunea de omor calificat, bărbatul este cercetat şi pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat şi pentru distrugere.

Atacatorul a fost audiat şi se află în continuare la Spitalul din Săpoca în vederea efectuării unei expertize neuropsihiatrice.

Între timp, s-a înregistrat o nouă demisie de la conducerea Spitalului Săpoca. Este vorba despre preşedintele Consiliului de Adrministraţie al uniţăţii medicale, economistul Daniela Dumitru, cea care ocupă funcţia de director economic al Direcţiei de Sănătate Publică Buzău. Luni, îşi anunţase demisia şi managerul Spitalului Săpoca, medicul Viorica Mihalaşcu. 

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, bărbatul de 38 de ani a atacat mai mulţi pacienţi cu un stativ de perfuzii. Şi-au pierdut viaţa cinci persoane. Au fost răniţi grav opt pacienţi, în prezent fiind internaţi în unităţi medicale din Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort