Amenzi de peste 100.000 de lei şi zeci de permise reţinute, bilanţul unei acţiuni cu radare în cascadă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa IPJ Buzău

Două infracţiuni şi aproape 400 de contravenţii au fost depistate de poliţiştii buzoieni de la Rutieră, în timpul unei ample acţiuni în sistem integrat cu judeţele limitrofe, pentru prevenirea accidentelor ce se pot produce pe fondul nerespectării regulilor de circulaţie.

Acţiunea a avut loc în intervalul orar 12.00 – 18.00, cu prioritate pe sectoarele de drumuri cu valori ridicate de trafic, utilizând aparatele de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor amplasate în sistem cascadă.

Poliţiştii au urmărit reducerea riscului rutier, având în vedere că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum se numără printre principalele cauze generatoare de accidente de circulaţie.

Au fost angrenaţi poliţişti cadrul Serviciilor rutiere Covasna, Brăila, Prahova şi Ialomiţa şi au fost utilizate 15 aparate radar.

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate au fost oprite şi verificate în trafic peste 500 de autovehicule şi au fost efectuate peste 100 de testări alcoolscopice. Poliţiştii au constatat două infracţiuni şi au aplicat 391 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 114.850 lei.

Dintre sancţiunile aplicate, 198 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, şapte pentru depăşiri neregulamentare, două pentru încălcarea regulilor privind acordarea priorităţii de trecere, două pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 169 pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, poliţiştii au reţinut 43 permise în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, dintre care 32 pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare, şapte pentru depăşiri neregulamentare şi câte două pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv pentru neacordarea priorităţii de trecere.

De asemenea, în cazul a nouă autovehicule oprite în trafic şi care au prezentat defecţiuni tehnice, poliţiştii au retras certificatele de înmatriculare.

Vă mai recomandăm şi:

VIDEO Turiştii români redescoperă Vulcanii Noroioşi după lunga perioadă de restricţii impuse de pandemie

FOTO Start în modernizarea unui drum turistic din judeţul Buzău, neasfaltat de peste patru decenii

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”