Alternativă la cumpărarea de autobuze second-hand, propusă de consilierii locali din Opoziţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un independent şi aleşii din PNL şi PMP din Consiliul Local al Municipiului Buzău propun autorităţilor municipiului o alternativă la proiectul de extindere a parcului auto al Trans Bus, care în forma iniţială prevede cumpărarea de autobuze la mâna a doua. Consilierul independent Constantin Ionescu şi ceilalţi membri din Opoziţie vor cumpărarea a 30 de maşini în leasing.

Propunerea aleşilor municipali, pe care au şi depus-o la secretariatul Primăriei, se referă la aprobarea unui contract de leasing financiar, urmând ca Primăria să cumpere, pentru Trans Bus, un număr de 30 de autobuze moderne, cu lungimea de 9 metri, cu norma de poluare Euro 6. Aleşii motivează acest proiect prin faptul că cele zece autobuze cumpărate în 2006 au ieşit deja din garanţie, costurile pentru întreţinerea lor fiind foarte mari.

De asemenea, contractul de leasing pentru ultimele 20 de autobuze achiziţionate ulterior s-a încheiat şi el, motiv pentru care, acum există toate premisele pentru modernizarea parcului auto şi a sistemului de transport public în comun.

Valoarea contactului de leasing propus este de 3.000.000 de euro şi se întinde pe o perioadă de 5 ani, urmând ca ratele să fie plătite din bugetul public al municipiului Buzău.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”