Accident cu trei victime, la Boboc. Şoferul a pierdut controlul volanului şi a nimerit într-un copac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident rutier produs pe DJ 220, în localitatea Gara Boboc, s-a soldat cu trei răniţi. Pe fondul neadaptării vitezei, un şofer de 55 de ani a pierdut controlul autoturismului şi a intrat într-un copac. Victimele au fost preluate de ambulanţă şi transportate la spital.

Din primele date furnisate de Poliţie, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 220 din direcţia Gara Boboc către Boboc, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, un şofer de 55 de ani a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a intrat într-un un pom marginal. 

În urma impactului, a rezultat rănirea a trei pasageri aflaţi în vehicul, care au fost preluaţi şi transportaţi la spital. De asmenea, în urma testării alcoolscopice a reieşit că şoferul nu consumase băuturi alcoolice. În cauză s-a întocmit dosar penal.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită