A murit directorul Maternităţii Buzău, medicul Muşat Doboş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Personalul Maternităţii Buzău a aflat în această dimineaţă că şeful lor, medicul Muşat Doboş, a decedat în somn, în urma unui infarct. Acesta se afla la domiciliul său, din satul Mierea.

„Sâmbătă a fost de gardă după care a mers acasă. De dimineaţă am primit tragica veste şi încă ne vine greu să admitem că a murit. Toţi colegii transmitem condoleanţe familiei îndurerate”, a declarat Dana Baciu, asistentă şefă la Maternitatea Buzău. Trupul neînsufleţit al medicului Doboş va fi depus la Catedrala Arhiepiscopală, din municipiul Buzău.

Lacrimi şi flori pentru medicul Muşat Doboş

„Lucrez în Maternitatea din Buzău din anul 1983. Am terminat facultatea la Bucureşti iar rezidenţiatul în ginecologie l-am făcut în mai multe clinici tot din capitală, ca să văd cam ce face fiecare şi cam ce punct de vedere are în privinţa actului medical. După experienţa aceasta, mi-am căutat un loc cât mai aproape de Bucureşti dar fiind un oraş închis am fost nevoit să ajung în provincie. Aşa că printr-o conjunctură am ajuns aici în urbea Buzăului din care am sperat că voi pleca cât mai curând, dar uite aşa au trecut anii şi sunt deja cum s-ar spune acum legat de glie sau priponit cum mai spun unii", mărturisea medicul Doboş, într-un recent interviu acordat cotidianului Adevărul de Seară.

CITIŢI: Povestea vieţii medicului Muşat Doboş şi destăinurile sale făcute în Adevărul de Seară, într-un articol publicat acum câteva luni

Muşat Doboş s-a născut pe 2 iulie 1950, la Suceava. Era căsătorit şi avea doi copii. Fata este studentă la drept în Franţa, la Toulouse, iar băiatul, rezident în chirurgie la Bruxelles. A absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti şi avea la activ multiple specializări în Franţa, în domeniul ginecologiei.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători