A fost amânată mutarea elevilor din Colegiul Mihai Eminescu la ”Neniţescu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii Colegiului Naţional “M. Eminescu” vor învăţa după 10 septembrie tot în clădirea de pe strada Independenţei. Iniţial, Inspectoratul Şcolar a anunţat că mutarea claselor de la Eminescu la Liceul Tehnologic “C. Neniţescu” se va produce pe durata vacanţei, însă primarul Buzăului aduce noi precizări.

Din cauza timpului prea scurt şi a costurilor, amenajarea Liceului “C. Neniţescu” va dura mai mult decât era prevăzut.  

Totuşi, elevii de la “Neniţescu” vor începe cursurile în clădirea Grupului Şcolar Meserii şi Servicii însă îşi vor păstra laboratoarele proaspăt renovate şi utilate în spaţiile actuale unde vor veni pentru susţinerea orelor practice.

“Lucrările vor începe de luni iar partea de centrală termică şi instalaţie termica vor trebui refăcute şi va trebui să investim aproximativ 200.000 de euro, bani mulţi pentru Buzău, şi trebuie sa vedem cum vom face rectificarea de buget. Pentru aceasta am hotărât să ţinem şedinţa pe  30 august pentru ca până atunci să vedem şi ce ne revine din rectificarea bugetară de la Guvern şi să vedem de la ce capitole vom reloca banii. Aşadar elevii de la Eminescu vor începe şcoala la Eminescu iar mai apoi, din 15 octombrie, cred că se vor muta la Neniţescu. Am stabilit de asemenea ca laboratorul de gastronomie să rămână pe loc iar elevii să facă deplasarea de circa 800 de metri pentru a face orele de laborator tot la Neniţescu, am găsit înţelegere la conducerea de la Meserii şi Servicii pentru ca elevii de a XII-a de la Neniţescu să înveţe dimineaţa deci toate se vor rezolva”, a spus primarul Constantin Toma.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model