Weekendul vedetelor la mall

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sfârşitul de săptămână aduce al Liberty Center foarte multe spectacole pentru copii şi concursuri, dar şi un concert extraordinary Anda Adam. La acelaşi mall va avea loc şi o premieră pentru România: spectacol de modă pe gheaţă.

Mai multe nume din modellingul autohton vor fi prezente mâine în Liberty Center, cu ocazia lansării unor colecţii vestimentare. Daniela Crudu, Marina Dina, Oana Bercaru sau Roaxna Ungureanu sunt doar câteva nume dintre vedetele care se vor afla, de la ora 18.00, în mallul din cartierul Rahova.

De asemenea, şi pe patinoar vor avea loc mai multe concursuri, dedicate iubitorilor de sporturi de iarnă, iar cei mai pricepuţi patinatori vor fi premiaţi de organizatori. Tot pe gheaţă vor avea loc şi câteva prezentări de modă pentru copii.

Şi ziua de duminică va aduce mai multe spectacole celor prezenţi în Liberty Center. Ziua va începe la ora 18.00, cu o întâlnire cu Scufiţa Roşie, care va urca pe scena de la etajul al doilea al centruului comercial. Anda Adam va urca şi ea pe scenă, artista aflându-se la a doua întâlnire cu publicul din Liberty Center.

Fanii cântăreţei o vor putea asculta într-un concert extraordinary care va începe la ora 19.00. După  spectacol, Anda Adam va da autografe şi se va fotografia cu fanii ei.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere