Vizite la dentist subvenţionate pentru bolnavii de SIDA, prin programul 2% din impozitul pe venit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS) organizează strângerea de fonduri pentru a oferi bolnavilor de SIDA care au nevoie tratamente la dentist compensate şi chiar gratuite.

Cele două procente din impozitul pe venitul global pot fi donate, dacă alegem acest lucru, proiectului ARAS pentru a sprijini bolnavii de SIDA. Termenul-limită pentru exprimarea acestei opţiuni şi înregistrarea cererilor este 15 mai.

Bolnavii vor putea să beneficieze de tratament la dentist la cabinetul stomatologic destinat lor, amenajat în 1997 printr-o donaţie din partea unei fundaţii daneze  şi cu sprijinul organizaţiei non-profit ARAS.

Subvenţionarea tratamentelor, care poate ajunge să fie şi integrală, în funcţie de posibiltăţile materiale ale pacienţilor, va fi alocată în urma unor anchete sociale, conform reprezentantului ARAS, Mihai Lixandru. Programul de strângere de fonduri pentru vizite la dentist se derulează de la începutul anului, iar formularele ce trebuie depuse la Administraţia Financiară se pot descărca de pe site-ul asociaţiei.

Anul trecut, ARAS a strâns fonduri prin proiectul 2% pentru înfiinţarea  liniei telefonice SIDA Helpline, care există acum, deşi s-au adunat 4.300 de lei s-au adunat din această sursă.

Actvititatea ARAS se bazează pe voluntariat. Aproape toţi membrii ARAS sunt elevi de liceu şi studenţi şi desfăşoară activităţi educative îndreptate spre tineri, campanii de sensibilizare.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă