VIDEO Traficul rutier blocat pe mai multe artere importante din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trafic aglomerat pe Calea Victoriei, in Bucuresti FOTO Mediafax

Odată cu începerea noului an şcolar, traficul auto din Bucureşti a fost dat peste cap din cauza aglomeraţiei şi a semafoarelor defecte. Reprezentanţii Brigăzii Rutiere din Capitală le recomandă conducătorilor auto să respecte regulile de circulaţie.

Odată cu începerea noului an şcolar, traficul auto din Bucureşti a fost dat peste cap din cauza aglomeraţiei şi a semafoarelor defecte.

Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto din capitală să respecte regulile de circulaţie pentru a evita îngreunarea traficului. „Îi rugăm pe conducătorii auto să nu claxoneze abuziv, să nu circule cu viteză şi să respecte semnalele poliţiştilor care dirijează traficul. În momentul de faţă traficul s-a aglomerat pe arterele din centrul Capitalei şi în zonele unităţilor de învăţământ. Numărul poliţiştilor rutieri a fost suplimentat suficient cât să acopere traficul din Capitală”, a declarat Ioana Stancu, purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei.

În cursul dimineţii de luni, 17 septembrie 2012, semafoarele din două intersecţii din Capitală nu funcţionau, respectiv la intersecţia dintre bulevardul Bucureştii Noi – strada Gloriei şi bulevardul Basarabia – bulevardul 1 Decembrie 1918. Totodată, Brigada Rutieră informează că la această oră, se circulă cu dificultate pe şoseaua Ştefan cel Mare, Calea Dorobanţilor şi Calea Colentina.

Cum poţi afla situaţia traficului în timp real

Pentru posesorii de smartphone, Google oferă o soluţie la îndemână în Bucureşti care poate oferi informaţii în direct. Serviciul Trafic poate fi accesat prin aplicaţia de Hărţi de la Google pe telefoanele Android sau pe iPhone.

Cum funcţionează sistemul? Serviciul îşi ia datele chiar de la dumneavoastră. Cei care au deschisă aplicaţia de hărţi în telefon oferă informaţii în direct despre viteza cu care se deplasează printr-o anumită zonă. Cumulând informaţiile, Google colorează străzile din Bucureşti în verde, galben sau roşu, unde roşu înseamnă faptul că traficul este greu sau maşinile nu se mişcă deloc.

De exemplu, luni dimineaţă, în prima zi a noului an şcolar, la ora 9.30 traficul este blocat pe următoarele artere:

  • Zona Universitate, între bulevardul Elisabeta şi bulevardul Carol
  • Bulevardul Magheru
  • Calea Victoriei, între Ştirbei Vodă şi Ion Câmpineanu
  • Strada Ştirbei Vodă, aproape pe toată lungime
  • Bulevardul Ion Mihalache
  • Bulevardul Iuliu Maniu, între Vasile Milea şi Palatul Cotroceni
  • Bulevardul Regina Maria
  • Bulevardul Basarabia, în apropiere de şoseaua Mihai Bravu
  • Bulevardul Camil Ressu, de la staţia de metrou Nicolae Grigorescu la staţia de metrou Dristor
Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate