VIDEO Soţia regretatului Ştefan Iordache s-a stins de prea mult dor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihaela Tonitza (nepoata marelui pictor) şi-a purtat crucea suferinţei până la sfârşit şi ieri dimineaţă a părăsit această lume, mistuită de dorul după soţul ei, regretatul actor Ştefan Iordache.

A vrut să-l prindă din urmă, să fie iar alături de el şi nu a mai aşteptat ca timpul, care i-a despărţit, să se rotunjească la 545 de zile, câte sunt într-un an şi jumătate.

I-a furat timpului o zi, din prea mult dor, din nerăbdarea de a-l întâlni pe soţul ei.

Pe 14 septembrie 2008, când Ştefan a părăsit-o ea, a sfidat moartea şi a afirmat: “Sufletul şi viaţa mea nu m-au părăsit. Ne întâlnim curând... Ştefane, aşteaptă-mă. Fără tine n-am niciun rost. Te iubesc, Coco. Mihaela”

Suferinţă mistuitoare

Vecinele de la Gruiu, unde  familia Iordache avea o casă de vacanţă, îşi amintesc că atunci când Mihaela Tonitza a aflat că soţul ei ar putea să moară s-a gândit să-şi ia zilele.

“Dacă se întâmplă ceva cu Ştefan mă omor pe loc, a spus doamna Mihaela”, îşi aminteşte o vecină care a adăugat : “Noi am vorbit cu dânsa şi i-am spus că dacă s-ar sinucide ar face un păcat atât de mare, încât Dumnezeu nu i-ar mai permite să-şi întâlnească soţul pe lumea cealaltă. Şi cred că doar aşa a renunţat la gândul de a-şi lua viaţa”.


La parastasul de un an pe care i l-a făcut soţului nu părea că se apropie şi ea de sfârşit.

Nelu Ploieşteanu, renumitul interpret de muzică lăutărească, bun prieten cu maestrul Iordache, îşi aminteşte că recunoscuse aceeaşi bună gospodină şi aceeaşi pesoană amabilă pe care o cunoştea de ani de zile, din numeroasele vizite la Puiu, cum îi spunea el, maestrului Iordache.

În urmă cu două săptămâni, actriţa Florina Cercel a vorbit cu ea şi , deşi era slăbită după o operaţie la rinichi, părea că îşi va reveni.

Dar, brusc, starea sănătăţii sale s-a agravat. “Durerea i-a fost prea mare, când l-a pierdut pe Fănică”, a spus, şi el impresionat, actorul Sebastian Papaiani, vecin la Gruiu cu familia Iordache.

“Mihaela a trăit pentru Ştefan”

„Mihaela trăia pentru Ştefan, el era astrul care strălucea în lumină, iar ea era astrul care lumina din umbră. Relaţia lor adevereşte acel proverb care spune că în spatele unui bărbat puternic se află o femeie puternică”, a spus actriţa Florina Cercel.

La rândul său, actorul Mircea Albulescu confirmă: ”Mihaela i-a păstorit lui Ştefan toată viaţa artistică. Ştefan a înălţat-o pe Mihaela, icoană în sufletul său, toată viaţa lor.

„Nu au avut copii, aşa că Ştefan i-a fost  iubit, fiu, frate, iar după ce şi-a pierdut părinţii, iubirea ei pentru el era totală. De aceea eu nu m-am mirat când, la despărţire i-a spus  <Aşteaptă-mă!>”, a mărturisit actriţa Florina Cercel.

După dispariţia lui Ştefan Iordache, soţia lui a continuat să trăiască tot pentru el.

Colabora cu regizorul Şerban Marinescu la scenariul unui film închinat lui Ştefan Iordache şi era preocupată să transforme casa de la Gruiu în casă memorială închinată marelui artist.


Pe ultimul drum

Mihaela Iordache, teatrolog şi profesor universitar de prestigiu, şef al Catedrei de Teatrologie de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, va pleca pe ultimul său drum de la Teatrul Ţăndărică, de pe st. Ermia Grigorescu, unde va fi depusă mâine, între orele 10.00-13.00.

Cortegiul funerar o va conduce la Crematoriul uman Vitan-Borzeşti, unde, la ora 14.00, va fi incinerată, conform dorinţei ei.

La o dată ulterioară, urna va fi înhumată la Cimitirul Gruiu, din localitatea Gruiu, alături de soţul ei, Ştefan Iordache

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție