VIDEO ŞOCANT Vier Pfoten a dat publicităţii o înregistrare cu maidanezi lăsaţi să moară. Asociaţa: filmarea e de anul acesta, din padocurile din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imaginile au fost publicate de Vier Pfoten FOTO Vier Pfoten

Organizaţia Vier Pfoten a publicat, joi, un filmuleţ de câteva minute în care sunt prezentate imagini cu câini morţi, aruncaţi în tomberoane, animale bolnave şi pline de sânge sau femele care fată chiar în padoc. Reprezentanţii organizaţiei au anunţat că imaginile au fost filmate în 43 de adăposturi publice.

Imaginile, după cum susţin reprezentanţii organizaţiei Vier Pfoten, ar fi fost realizate de către o echipă de investigaţii a organizaţiei care ar fi intrat în 43 de adăposturi publice aflate în 33 de judeţe din România. În filmuleţul făcut public astăzi de reprezentanţii Vier Pfoten apar imagini dure în care maidanezii sunt ţinuţi în condiţii proaste, având apa amestecată cu fecale, fiind răniţi şi bolnavi.

„În adăposturile evaluate au fost identificate până la 29 de încălcări grave ale legii. Ca exemple enumerăm: cadavre de câini lăsate să zacă printre animale în viaţă (7% din adăposturi); adăposturi suprapopulate (47%); femele cu pui ţinute în acelaşi padoc cu alţi câini (42%); hrană contaminată cu gunoaie sau cu fecalele şi urina de pe podeaua cuştilor (74%), ape reziduale din cuşti care pătrund în alte cuşti (63%) etc. Mai mult, investigatorii au putut observa şi surprinde imagini cu urme de sânge în multe cuşti, precum şi cu câini bolnavi sau cu răni deschise.

Aceste încălcări ale legii creează riscuri de sănătate nu numai pentru câini, ci şi pentru personalul adăposturilor, care intră în contact direct cu animalele. La acestea se adaugă impactul emoţional puternic suferit de vizitatori/adoptatori atunci când văd animale în suferinţă, subnutrite sau moarte, dar şi câinii programaţi pentru ucidere şi plasaţi în boxe speciale“, se arată într-un comunicat trimis de reprezentanţii Vier Pfoten.

Reprezentanţii Vier Pfoten susţin că imaginile au fost filmate anul acesta, deşi nu există nicio datare pe filmuleţ, dar nici numele adăposturilor în care au fost realizate filmările, ci doar judeţul.

Răzvan Băncescu, coordonatorul de proiect al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), a declarat, pentru Adevărul, că, probabil, cele mai multe imagini au fost făcute chiar în adăposturile ilegale pe care le-ar deţine falşii iubitori de animale. În replică, Livia Cimpoieru, reprezentant Vier Pfoten, susţine că adăposturile în care au fost filmate imaginile sunt „adăposturi publice în care poate intra oricine“.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute