VIDEO Scandal în faţa casei din Mihăileanu, cu prilejul unei lansări de carte despre Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandal în faţa casei preşedintelui suspendat din strada Mihăileanu! Luni, istoricul Marius Oprea şi-a lansat cartea "Adevărata faţă a lui Traian Băsescu" chiar în faţa imobilului în care şeful de stat are un apartament. Evenimentul n-a fost lipsit de incidente.

Istoricul, însoţit de mai mulţi contestatari ai preşedintelui, printre care şi Stelian Tănase, s-au adunat în faţa imobilului, pentru lansarea cărţii.

La scurt timp, la faţa locului au apărut şi simpatizanţi ai lui Traian Băsescu şi astfel au început disputele între cele două tabere, scrie rtv.net.

Oprea a fost întrerupt de un claxon de maşină, după care şoferul i-a adresat cuvinte grele: "Bă, beţivule, te cunosc, bă! Sunteţi adunături!". În replică, Marius Oprea a spus că respectivul bărbat era un securist.

"Nu am intenţionat să se întâmple aşa ceva, ci doar să ţin un mic discurs în faţa casei ocupate abuziv, în opinia mea, de ex-preşedintele Traian Băsescu", a declarat Oprea la România TV.

Ulterior, poliţiştii au separat cele două tabere înainte ca lucrurile să degenereze.

Oprea susţine că n-a cerut autorizaţie deoarece nu era vorba despre o manifestaţie, ci despre o lansare de carte.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate