Interviu VIDEO Mirela Oprişor: „Fugeam de la joacă pentru teatru TV”

„Soţia” din filmul „Marţi, după Crăciun”, Mirela Oprişor a obţinut, la începutul acestei luni, premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Sarajevo.

Pelicula rulează de astăzi pe ecranele din ţară. La Bucureşti, de la ora 21.00, puteţi vedea filmul la Noul Cinematograf al Regizorului Român.

Adevărul de Seară: Copilăria ta a fost marcată de filme? Pe Ana, fiica ta, o vei ghida către această meserie?
Mirela Oprişor: Copilăria mea a fost marcată de film şi teatru radiofonic şi TV. Pentru film aveam o vecină care lucra la cinematograful Patria din Braşov şi mă lăsa să intru fără bilet. Vedeam filmele de câte patru-cinci ori. Cel puţin la cele româneşti cunoşteam toate replicile. Ţin minte că în fiecare luni seară se difuza câte o piesă la TVR şi nu o pierdeam niciodată. Dacă uitam, avea grijă mama să mă cheme de la joacă. Nu am să uit niciodată emoţia pe care o aveam de fiecare dată. Visam şi eu ca fiecare fetiţă să devin actriţă... Când mi-e dor de copilărie, mi-e dor şi de teatrul de la televizor. Ana noastră sper să fie mai practică în privinţa asta.

-Cum ai lucrat cu soţul tău la „Marţi, după Crăciun”? Ce ţi-a spus la aflarea veştii?
-Eu joc cu Mimi încă din facultate. Au fost câteva filme, dar niciodată nu am jucat atât de mult timp împreună. Când am filmat, eram amândoi la primele roluri principale. Amândoi emoţionaţi. Eu eram oarecum crispată, nu-i cunoşteam pe cei din echipă, aveam impresia că tot timpul sunt judecată. Din fericire, la repetiţii mi-am învins aceste temeri şi la filmare am fost relaxată. Când am aflat că o să joc, Mimi mi-a spus: «Gata. Pot şi eu să fumez o ţigară liniştit!». S-a bucurat foarte mult.

-Veţi mai lucra împreună? Ce aţi descoperit despre voi după această experienţă?
-Sper. Deşi cred că experienţa asta o întâlneşti o dată în viaţă. Mimi m-a învăţat că orgoliul nu face bine!

-Povesteşte-mi pe scurt cum au decurs filmările.
-Eu am avut cele mai multe secvenţe cu Mimi şi aproape toate într-un apartament. Nu mai ştiu sigur, dar cred că am avut 16 zile de filmare. Cea mai grea secvenţă este cea care are aproape 12 minute. Din păcate, nu pot să vă spun mai mult despre film. Vă aşteptăm în cinematografe din 17 septembrie.

-Este cel mai important premiu din cariera ta de până acum?
-Singurul şi cel mai important. Ah, ba nu. Mint. Am mai câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă la gala HOP de la Mangalia, dar e pentru teatru.

-Cum te-a schimbat?
-Acest premiu nu a însemnat mult numai pentru mine, ci şi pentru familia mea, pentru prietenii mei. Am primit foarte multe mesaje de la colegi. A fost o întâmplare fericită din viaţa mea. Într-un fel sau altul, te face să speri la mai multe roluri. Îmi doresc să mai lucrez. Cred că acest premiu e o confirmare a muncii mele, a răbdării, a faptului că am fost în gară când a venit trenul.

-A venit târziu acest premiu, la 37 de ani?
-Sper să nu!

-Ai mai lucrat cu Radu Muntean. În care film te-ai simţit cel mai bine?
-Am mai lucrat cu Radu şi la «Hârtia va fi albastră». Am avut un rol episodic, dar mi-aduc aminte că am fost foarte bucuroasă când m-a sunat să-mi spună că joc. Nu pot să compar cele două proiecte. Amândouă au fost importante pentru mine. Nu voi uita niciodată că Radu a avut încredere în mine. 

-Care e rostul acestui lungmetraj?
-E foarte greu de spus. Până când vedeţi filmul, am să spun doar atât: cât de greu e pentru cei care sunt implicaţi şi cât de uşor judecă cei din afară.

-Care a fost reacţia spectatorilor de la Sarajevo la generic?
-Aplauze, aplauze, urale.

-Ce actriţe admiri?
-Admir de la noi foarte multe actriţe de teatru sau film. Am crescut cu ele şi mi-am dorit să am din fiecare câte puţin. Dar cel mai mult mi-am dorit să fiu Irina Petrescu cea din filme. Atâta naturaleţe, frumuseţe, inteligenţă, farmec şi talent eu nu am întâlnit. Descoperisem în copilărie nişte reviste vechi «Cinema» şi nu-mi venea să cred că această actriţă este româncă. Pe urmă am văzut toate filmele în care a jucat. Remarcabile interpretări. Nu am cunoscut-o personal şi totuşi cred că este modelul meu.

-Ce urmează acum?
-Nu ştiu...

-Teatru sau film?
-Şi teatru, şi film. Şi film, şi teatru... Le iubesc pe amândouă, ce să fac?