VIDEO. Controversele din jurul unuia dintre cele mai răsunătoare divorţuri ale anilor ‘80. Cornel Fugaru s-a despărţit de prima soţie după 20 de ani. Vezi aici motivele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, Cornel Fugaru a fost condus pe ultimul drum de Mirela, soţia care i-a stat alături de peste 25 de ani. Însă cei trecuţi de prima tinereţe îşi aduc aminte de divorţul de la începutul anilor ‘80. Cornel Fugaru a mai fost căsătorit cu o actriţă de care s-a despărţit după 20 de ani. Motivele separării le aflăm dintr-un interviu acordat de compozitor revistei Formula As în anul 2008.

Întrebat despre modul în care a reuşit să împace cariera cu viaţa personală, Cornel Fugaru a răspuns că nu a obţinut acest lucru de la început.

"Este cea de-a doua căsnicie, şi în cazul meu, şi al Mirelei. La prima încercare, am dat cu capul rău de tot. N-a mers, pentru că soţia mea de atunci nu a înţeles viaţa artistică pe care o duceam, deşi era tot în branşă, actriţă de meserie", a povestit Cornel Fugaru în interviu.


Prima iubire

El a detaliat cum s-a înfiripat relaţia cu prima nevastă. "Ne cunoscuserăm de tineri, la dans. Rockul era la modă, iar eu ştiam să-l dansez foarte bine. În fiecare sâmbătă aveam un ceai sau o întâlnire pe undeva şi, uite aşa, din vorbă în vorbă, a apărut iubirea. A fost prima şi, ca toate primele iubiri, a avut acel ceva special. Mi se părea că e singura care poate exista, că totul se opreşte acolo", şi-a amintit Cornel Fugaru.

"A durat destul de mult, vreo 20 de ani, şi cu acte, şi fără. Ne-am şi despărţit la un moment dat, ea a plecat la teatrul din Cluj, eu am rămas în Bucureşti. Peste ani, absolut întâmplător, ne-am întâlnit în faţa Conservatorului şi dragostea s-a reaprins. Sigur, ciorba reîncălzită nu e grozavă. A mai durat ceva vreme şi apoi iar au început discuţiile. Eu eram deja în mare vogă şi mi s-a parut că a fost şi ceva interes. Cum am adus-o de la Cluj la Bucureşti, s-a stricat iar totul", a mai dezvăluit cantautorul.

"Când ne-am separat a fost o eliberare"

Divorţul a fost o mare piatră de hotar. "Dar eu sunt mai ferm şi nu-mi place să întind zeama. Lucrurile evoluau tot mai mult spre rău, aşa încât atunci când ne-am separat a fost o eliberare. Din fericire, nu am avut copii. Dar cred, cumva, că un al şaselea simţ m-a împiedicat să fac copii cu prima soţie. Simţeam instinctiv că nu e ce trebuie între noi. O căsnicie se bazează în primul rând pe încredere, iar eu îmi cam pierdusem încrederea în ea", a mai spus Cornel Fugaru în 2008.


Mirela Fugaru lucra ca textieră alături de soţul ei.

Cu Mirela, Cornel Fugaru a avut o relaţie de 26 de ani. Alături de soţia sa, compozitorul a fost printre puţinii care au împăcat cariera cu un mariaj exceptional.

MIrela, Cornel şi Vlad Fugaru

"Dragostea s-a înfiripat încetişor între noi. Am plecat împreună la festival, am luat premiul special al juriului, apoi i-am mai făcut o piesă şi încă una. Ea era căsătorită de puţin timp şi mai mică decât mine cu 18 ani. Dar asta nu ne-a stat în cale", declara artistul, în 2008, pentru revista AS.

Mirela Fugaru, medic stomatolog de profesie, a renunţat la meseria ei de bază pentru a lucra ca textieră alături de jumătatea sa.