Videanu îi răspunde lui Ponta: "Lipsa de cultură a premierului îl face să fie şi penibil şi ridicol"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul primar al Capitalei, Adriean Videanu, i-a răspuns lui Victor Ponta, care îl acuză că, în timpul mandatului, a adunat datorii uriaşe pentru Capitală 

Potrivit primului-ministrului, Bucureştiul a ajuns într-un impas economic care i se datorează în totalitate lui Adriean Videanu. Ponta spune că Ministerul de Finanţe a găsit nereguli grave în gestionarea banilor pe timpul mandatului lui fostului edil. „Sunt datorii foarte mari şi deocamdată nu există bani pentru remedierea lor. Procurorii ar trebui să se uite pe aceste acte semnate de fostul primar‟, a declarat acesta.

„Talentatul domn Videanu a îndatorat Bucureştiul în aşa fel încât, în mod normal, dacă nu muncim împreună, Bucureştiul se închide la anul, ca să plătească creditele şi buzunarele largi ale lui Videanu, cel care ne dă lecţii pe la televizor‟, a continuat premierul.

Adriean Videanu îl contrazice pe primul-ministru, susţinând că datorită lui au fost posibile proiecte precum Pasajul Basarab sau Stadionul Naţional.

„Lipsa de cultură a domnului Victor Ponta îl face să fie şi penibil şi ridicol. Asta pentru că dacă ar citi, Victor Ponta ar afla că emisiunea de obligatiuni municipale este unul din principalele elemente de dezvoltare a unei comunităţi, utilizată pe scară largă de municipalităţi începând de la New York, Paris, Londra, Moscova, dar şi Bucureşti. Emisiunea de obligaţiuni făcută în timpul mandatului meu a făcut posibile proiecte pentru municipalitate, precum achiziţia a peste 1.000 de autobuze şi 200 de troleibuze, Pasajul Basarab, Stadionul Naţional. Înainte de a vorbi, pentru că, din păcate, Victor Ponta este prim-ministru, îi sugerez să citească şi să înveţe aspecte elementare ce ţin de cultura politică şi economică a oricărui politician‟, a declarat pentru Adevărul fostul edil al Municipiului Bucureşti.

Oprescu, chemat la Guvern

Actualul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost invitat de Victor Ponta la şedinţa de ieri a Guvernului, pentru discuţii privind începerea lucrărilor la Sala Polivalentă, datoriile Regiei Locale de Distribuţie a Energiei Termică (RADET) şi situaţia Metrorex.

Imediat după şedinţă, edilul a declarat că a cerut Guvernului cedarea terenului care reprezintă aproape toată suprafaţa complexului Lia Manoliu, în ceea ce priveşte revitalizarea complexului sportiv. De asemenea, primarul general a spus că s-a mai discutat şi despre consturirea noii Săli Polivalente a Capitalei. „Ne dorim Sala Polivalentă fără să mai pornim de la zero, cu mii de studii de fezabilitate. Acestea există deja şi le putem folosi‟, a explicat Oprescu.

Referitor la problema datoriilor RADET, primarul general a afirmat că a ajuns la un consens cu premierul şi Guvernul şi a dat asigurări că bucureştenii nu vor plăti mai mult pentru căldură la iarnă. Şi asta pentru că, potrivit acestuia, Electrocentrale Bucureşti (ECLEN) şi RADET vor fuziona, în interesul cetăţenilor. 

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte