Vasile Cepoi: "Cinci spitale pot fi redeschise, dacă primăriile doresc asta"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul din Buftea şi cel din Băneasa ar putea fi redeschise, a anunţat Vasile Cepoi, ministrul sănătăţii. Cele două spitale care au pierdut contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate în aprilie 2011 pot fi redeschise dacă primăriile respective vor considera că sunt necesare. Alte 21 de unităţi care ar urma să se transforme în cămine pentru bătrânii.

Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a anunţat joi că a solicitat direcţiilor de sănătate publică situaţia dotărilor din aceste spitale, analiză din care rezultă că aproape 30 la sută au dotări corespunzătoare cu spitalele de gradul IV.

Întenţia sa este de a redeschide cât mai curând cinci spitale din ţară dintre care două în jurul Bucureştiului: "67 de spitale au rămas fără contract cu casa de asigurări de sănătate în 2011, iar dintre acestea, 21 au solicitat să se transforme în cămine pentru vârstnici, acestea fiind preluate de către Ministerul Muncii. Problema la accesul asistenţei medicale de specialitate rămâne şi în cazul acestor unităţi sanitare.

Acolo unde spitalele sunt eficiente pot fi înfiinţate centre de sănătate, respectiv o policlinică mai complexă, dar care nu necesită ca pacientul să doarmă în spital", a explicat ministrul Sănătăţii.

Cepoi a mai subliniat faptul că, de curând, a solicitat direcţiilor de sănătate publică să spună dacă aceste unităţi sanitare ar putea deveni centre multifuncţionale sau dacă doresc să fie reluată activitatea de spital. Pentru acest lucru, ministerul pe care îl conduce a trimis mai multe echipe în mai multe judeţe, pentru o verificare a situaţiei unităţilor sanitare pentru care primăriile solicită reluarea activităţii.

"Printre spitalele vizitate se numără cele de la Buftea, Bumbeşti Jiu, Ocna Mureş şi Dărăbani. De asemenea, există o cerere pentru înfiinţarea unui centru de sănătate la Băneasa, unde va pleca o echipă a Ministerului Sănătăţii", a mai spus Vasile Cepoi.

Ministrul a precizat că, din primele analize, reiese că spitalul din Buftea, judeţul Ilfov, ar putea fi redeschis, devenind un spital specializat pe obstetrică-ginecologie, segment pentru care se înregistrează o cerere accentuată.

Ministrul a mai spus că primăriile interesate de această maăsură au la dispoziţie trei zile pentru a-şi manifesta dorinţa de a redeschide spitalele închise în aprilie 2011

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea