Vanghelie caută locuri de parcare cu elicopterul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Sectorului 5, însoţit de experţi în administraţie pe care i-a invitat din S.U.A., a survolat ieri Bucureştiul în găsirea unor soluţii pentru îmbunătăţirea infrastructurii. Principala problemă semnalată de Vanghelie este lipsa locurilor de parcare şi “mafia împuţită a firmelor care ridică maşini şi care-i nenoroceşte pe oameni”.  Edilul aşteaptă “soluţii pe gratis” de la americani.

Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a urcat ieri pentru prima dată într-un elicopter pentru a însoţi doi experţi americani în zborul lor deasupra Bucureştiului. Reprezentanţii companiei ACS/XEROX, specializată, printre altele, în servicii de administraţie la nivel mondial, au fost invitaţi de primarul Vanghelie pentru a găsi împreună soluţii de îmbunătăţire a înfrastructurii.

Înainte de a urca la bord, primarul “care este” i-a asigurat pe jurnalişti că le va explica în ce constă proiectele pe care vrea să le iniţieze cu experţii. “Aş vrea să dau câteva mici exemple şi nu vreau să se înţeleagă nimic”, a spus emoţionat primarul. Pentru că audienţa nu a înţeles, Vanghelie a continuat să explice: “Nu ştim exact unde vom face parcări, nu ştiu cât va costa investiţia, cine va plăti, nici când vom începe. Deocamdată primim de la invitaţii noştri nişte soluţii, pe gratis”.

Foto: Marian Vilău

“Cum arată problemele de sus”

Cea mai mare problemă a infrastructurii şi pe care primarul sectorului 5 vrea să o rezolve cu ajutorul americanilor este lipsa locurilor de parcare. “Nu s-a dat omului alternativă, adică parcări. Au apărut aceste firme de ridicare a maşinilor, o mafie împuţită, la care omul plăteşte 200 de euro să-şi ia maşina înapoi. Fac numai pagubă, îl sărăceşte pe om şi-i strică maşina. Dar cetăţeanul nu are de ales, nu are unde parca şi normal că-şi lasă maşina în drum. Dă-i omului parcare şi ridică-i maşina doar dacă nu vrea să parcheze unde trebuie”, a mai spus Vanghelie.

Emoţionat şi cu vocea tremurândă, Vanghelie s-a îndreptat spre elicopter. “Da, am emoţii, dar pentru interesul bucureştenilor le depăşesc. Dimineaţă am vizitat oraşul cu maşina, acum urmează să vedem cum arată problemele de sus”, a declarat Marian Vanghelie.


"La Casa Albă se intră mai uşor ca la Cotroceni”


Zborul, care a durat 20 de minute, nu i-a ajutat însă pe Vanghelie şi pe americani să stabilească o listă de zone în care să înceapă implementarea proiectelor de infrastructură. “Urmează să discutăm, să analizăm, să căutăm soluţii. Nu vrem să inventăm noi ceva, toată lumea modernă a rezolvat această problemă, o să luăm de la ei şi o să aplicăm”, a mai spus primarul.

El a adăugat că nu ar trebui să fie criticat pentru demersul lui, ci că toţi oamenii politici şi din administraţie ar trebui să-i urmeze exemplul. “Şi pentru preşedinte şi pentru prim-ministru ar trebui ca vizitele în America să fie la fel de normale ca bărbieritul dimineaţa. Avem ce învăţa de alţii. Dacă stăm degeaba normal că nu vom fi criticaţi. Trebuie să ne sfătuim cu cei careau mai multă experienţă ca noi. La Casa Albă se intră mai uşor ca la Cotroceni”,  a mai spus Vanghelie.

Vanghelie, ghid pentru europarlamentari în Ferentari

Foto: Mediafax

Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost ghidul unei delegaţii de europarlamentari care a vizitat România în luna februarie a acestui an. Edilul le-a arătat acestora cum se trăieşte în Ferentari, în speranţa că va obţine fonduri europene pentru integrarea şi sprijinirea familiilor de etnie romă.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat