Uranus, cartierul şters de pe harta Bucureştiului la ordinul lui Ceauşescu. Cum au fost puse la pământ clădiri istorice şi de ce avem maidanezi pe străzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu zeci de ani, chiar în inima Capitalei, exista un cartier numit Uranus. Acesta a fost şters de pe harta Bucureştiului la cererea lui Nicolae Ceauşescu şi în urmă demolărilor o parte a clădirilor istorice din oraş au pierit, lăsând în urmă o moştenire pe care bucureştenii o au şi astăzi: maidanezii.

Casa Poporului, astăzi un motiv de mândrie şi o atracţie a Bucureştiului, a fost construită în urmă cu zeci de ani la ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Pentru a face loc impresionantei construcţii, dictatorul a sacrificat fără să stea prea mult pe gânduri un cartier întreg, mutilând astfel Bucureştiul de altădată.

În spatele grandorii şi al dimensiunilor impresionante de care se bucură, Casa Poporului a fost un adevărat dezastru pentru cei care locuiau în cartierul Uranus, zonă ştearsă de pe harta Capitalei. În case modeste cu grădini simple, zeci de mii de oameni îşi duceau existenţa liniştită zi de zi. Ambiţia extremă a „primului architect în stat“, Nicolae Ceauşescu,  a fost motivul care a condus la o invazie a buldozerelor comuniste pe teritoriul vechiului cartier. Invazie, care s-a terminat cu un triumf al maşinăriilor dirijate chiar de către dictator.

Sfârşitul unora, mândria altora

Potrivit istoricilor, o cincime din Bucureştiul care exista odinioară a fost pur şi simplu şters de pe hartă la ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Şi dramele nu s-au oprit aici. Familiile rămase fără locuinţe şi fără agoniseala de-o viaţă au fost obligate de regim să se mute în blocurile din apropierea fostului cartier.

Nu au fost mulţi cei care au reuşit să treacă cu bine peste „testul”  impus de conducătorul statului: „După ce au fost luaţi din case de sistemul comunist, o parte dintre aceştia s-au sinucis sau au murit de inimă rea” , după cum povesteşte istoricul Dan Falcan.

Case, biserici şi spitale, în jur de 40.000 de mii de construcţii. Toate au căzut victime ale ambiţiei lui Nicolae Ceauşescu de a rade de pe faţa pământului „tot ce era vechi” . O practică des întâlnită de-a lungul istoriei printre nume marcante: “Şi Napoleon al II-lea a făcut acelaşi lucru. A dărâmat monumente valoroase, fără să-l intereseze, doar pentru a-şi construi Noul Paris” , aminteşte Dan Falcan.

Mănăstirea Văcăreşti deschide lista clădirilor-monument ce au fost dărâmate la ordinul strict al dictatorului. Specialiştii consideră demolarea lăcaşului ca fiind o adevărată „crimă cultural“ în istoria României. Odată cu Mănăstirea Văcăreşti au mai fost demolate peste 20 de biserici şi mănăstiri, precum Sfântul Nicoale Crângaşi, Sfânta Vineri sau Sfântul Spiridon. O parte dintre acestea au fost reconstruite, după căderea regimului, dar nu mai păstrează aerul autentic de odinioară.

Maidanezii, moştenire de la construcţia Casei Poporului

Pe lângă pagubele culturale şi dramele familiilor rămase fără case, au luat naştere noi probleme sociale. Când locuitorii cartierului Uranus au fost obligaţi să îşi părăsească curţile, şi-au părăsit şi câinii pe care îi aveau. Şi aşa, în zeci de ani, s-a ajuns la o situaţie complicată în care autorităţile se luptă să captureze câini fără stăpân de ăe străzile Bucureştiului.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare