UPDATE: ELCEN poate asigura apă caldă pentru Bucureşti cu doar două centrale. RADET reia parţial furnizarea apei, iar situaţia va fi remediată total sâmbătă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regia susţine că ELCEN nu şi-a respectat calendarul de revizii comunicat iniţial şi asumat de către RADET, ceea ce a dus la situaţia actuală

Furnizarea apei calde la parametri normali a fost reluată parţial, în zonele Ştefan cel Mare, Aleea Circului, Judeţului, Oteşani, Colentina, şi ar putea fi reluată integral sâmbătă dimineaţă, informează Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice.

UPDATE: ELCEN dă asigurări că poate furniza apă caldă pentru Bucureşti cu doar două centrale

ELCEN poate livra apă caldă pentru toţi locuitorii Capitalei, cu numai două centrale, iar lipsa apei calde în mai multe zone ale Bucureştiului nu este din vina companiei, a declarat directorul tehnic al ELCEN, Constantin Dobre. El a precizat că respectivul calendar al reviziilor a fost stabilit împreună cu cei de la RADET, care administrează reţeaua de distribuţie a apei calde şi a energiei termice în Bucureşti şi care ştiu în permanenţă când au loc lucrările şi opririle la centralele ELCEN.

„Estimăm că mâine dimineaţă (sâmbătă, n.r.) întregul sistem de termoficare va fi în parametri optimi de funcţionare“, precizează RADET, informează News.ro.

Regia susţine că ELCEN nu şi-a respectat calendarul de revizii comunicat iniţial şi asumat de către RADET, ceea ce a dus la situaţia actuală.

„Calendarul de revizii ELCEN nu a fost respectat aşa cum era prevăzut iniţial şi asumat de către RADET, ceea ce a dus la situaţia actuală, de a nu putea fi livrată apa caldă locuitorilor din sectorul 2. Apa caldă ajungea în punctele termice la o temperatură care nu corespundea parametrilor contractuali, din cauză că parcurge în condiţiile actuale o distanţă de două ori mai mare decât în mod normal. Acesta este motivul sistării agentului termic“, preciza RADET într-un comunicat transmis vineri dimineaţă.

Conform calendarului anual de revizii comunicat de ELCEN pentru anul 2016, transmis către RADET în data de 2 februarie, CET Sud era programat să intre în revizie între 6 şi 26 iunie, iar CET Grozăveşti între 8 şi 28 august.

„În fapt, CET Sud a intrat în revizie pe 1 iunie, iar CET Grozăveşti a intrat pe 6 iunie, faţă de 8 august, cum era programat iniţial. În aceste condiţii, alimentarea consumatorilor deserviţi de către aceste centrale, respectiv locuitorii sectoarelor 2 şi 3, a fost preluată prin manevre în sistem, de CET Progresu şi CET Vest. Zonele Colentina şi Pantelimon sunt situate la cea mai mare distanţă de centralele din care se face în prezent alimentarea. Practic, apa caldă parcurge până în apartamentele bucureştenilor o distanţă de 14 kilometri, faţă de 7,5, cât era în mod normal, apa ajungând mai rece la consumator. Astfel, parametrii termici contractaţi de către clienţi nu pot fi asiguraţi”, se mai arăta în comunicat.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"