UPDATE Comisia Europeană infirmă demararea unei anchete pentru a verifica cele 22 de companii înfiinţate de Primăria Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Site-ul capital.ro informa, joi dimineaţă, că oficialii europeni au demarat o investigaţie oficială privind înfiinţarea celor 22 de companii din subordinea Primăriei Capitalei, ei suspectând încălcarea tratatului european de concurenţă. De cealată parte, Comisia Europeană neagă, într-un răspuns pentru G4Media.ro, că ar avea în curs o astfel de investigaţie.

UPDATE „Comisia Europeană nu are în curs nici o investigaţie formală privind firmele înfiinţate de Primăria Bucureşti, a declarat pentru G4Media.ro un purtător de cuvânt al Comisiei. 

Capital.ro relata, joi dimineaţă, că oficialii Comisiei Europene au demarat o investigaţie pentru a verifica modul în care a fost acordat ajutorul de stat celor 22 de companii, precum şi constituirea ilegală a capitalului social pentru acestea, din banii Primăriei Capitalei, prin împrumuturi fără dobândă şi concurenţă neloială prin încredinţarea directă de lucrări către firmele înfiinţate.

Sursa citată mai arată că o decizie privind desfiinţarea celor 22 de companii poate fi dată într-un an, un an şi jumătate. „Va fi un efect de domino şi pentru celelalte companii înfiinţate de municipalităţi”, arată Capital.ro. 

Lista celor 22 de companii poate fi vizualizată AICI.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort