Un tânăr a fost ucis în plină stradă în centrul Capitalei. Agresorul a fost prins

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupul neînsufleţit urmează a fi ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei Foto: Arhivă

Un bărbat din Bucureşti a fost înjunghiat, marţi, în urma unui conflict produs în stradă. Victima a primit îngrijiri medicale, dar nu a putut fi salvată. Agresorul a fost depistat fiind dus la Secţia 11 Poliţie.

”Astăzi, în jurul orei 16.00, prin apel 112, o persoană a sesizat un conflict între doi bărbaţi, în urma căruia unul a fost lovit cu un obiect ascuţit”, a anunţat, marţi, Poliţia Capitalei. 

Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 11, care pe baza primelor informaţii au depistat în zonă, un tânăr, pe care l-au condus la sediul subunităţii. 

De asemenea, la adresă s-au deplasat echipaje de prim ajutor, care au acordat îngrijiri bărbatului rănit. 

”În pofida eforturilor medicale, tânărul a decedat. Trupul neînsufleţit urmează a fi ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, a mai precizat Poliţia. 

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.