Uimirea românilor la prima proiecţie cinematografică din ţară: în 1896, s-au îmbulzit într-o clădire din Bucureşti ca să vadă „minunea” adusă de la Paris
0În anul 1896, într-o clădire de pe Calea Victoriei, avea loc prima proiecţie cinematografică din România. Cei care au luat parte la evenemient au fost de-a dreptul surprinşi în momentul în care au văzut cum un tren intra în gară, începând să creadă că acesta ar putea ajunge chiar în sala în care erau proiectate imaginile.
Călin Căliman scria în cartea „Istoria filmului românesc“ că primul spectacol cinematografic din România a avut loc la doar cinci luni fără o zi „după istorica reprezentanţie pariziană a cinematografului Lumiere din 28 decembrie 1895“. „După ce a avut loc la Paris a ajuns şi la noi. Ce se întâmpla? Fraţii Lumiere aveau oameni care se duceau prin Europa şi prezentau aceste proiecţii. Este important de menţionat faptul că aparatul de filmat era şi cel care proiecta“, povesteşte Aura Puran.
Trenul care intra în sală
Căliman nota că prima demonstraţia cinematografică din România a avut loc într-o clădire de la Calea Victoriei care găzduia redacţia ziarului L’ Independace Roumaine. La proiecţie nu au luat parte foarte multe persoane, dacă ţine cont de câte persoane ar fi putut să găzduiască clădirea bucureşteană. Cu toate acestea, filmul care a stârnit o emoţie uriaşă a fost „Intrarea trenului în gara La Ciotat“.
Chiar înainte de a fi prezentată proiecţia, oamenii au fost avertizaţi că urmează să vadă „înaintând un tren adevărat în mărime naturală, cu locomotiva în cap, care fumegă pe coş şi azvârle scântei de foc“. Mai multe de atât, cei care au luat parte la această proiecţie au fost avertizaţi că totul va părea atât de real încât vor avea impresia că fac şi ei parte din peisaj.
Proiecţiile se numeau vederi
Oamenii au fost de-a dreptul fascinaţi de proiecţie şi cu greu putea să înţelagă cum a fost posibil ca „o cutie“ să ţină în interior şi să proiecteze imagini din realitate. Uşor-uşor, fascinaţia pentru aceste proiecţii a început să crească şi oamenii se îngrămădeau să vadă imagini filmate.
Şi presa vremii a fost curpinsă de fiorul proiecţiilor, iar celebrul cronicar monden Mişu Văcărescu, fiul poetului Iancu Văcărescu, a fost primul care a salutat faptul că „invenţia secolului“ a ajuns şi la Bucureşti.
„În sfârşit, a sosit. Această trufanda, pe care întreg Bucureştiul se va grăbi să încerce a o degusta a debutat ieri dimineaţă“, se arată în cartea lui Căliman.
În ceea ce priveşte demensiunile proiecţiilor, Aura Puran povesteşte că la început erau foarte reduse. „Proiecţiile erau scurte, durau în jur de unul, două minute. Fraţii Lumiere nu gândiseră aceste proiecţi ca fiind regizate. Acesta este motivul pentru care proiecţiile surpindeau momente din realitate, spre exemplu intrarea unui tren în gară“, mai precizează Aura Puran.
Aceasta a mai spus că după 1900 au apărut şi primele vederi româneşti. Una dintre acestea se numea „Inundaţii la Galaţi“ şi în imagini erau prezentate câteva bărci şi Dunărea. De asemenea, o altă vedere importantă a fost intitulată „Regele Carol şi suita se întorc la palat“.