Tu cât de bine îţi cunoşti oraşul? Iată zece răspunsuri la întrebări despre Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trăim în aglomeraţie, agitaţia ne este supremul inamic, dar şi un modus vivendi. Mai avem timp să ne oprim şi să ne punem întrebări? Iată câteva răspunsuri la întrebări pe care poate fiecare bucureştean şi le pune măcar o dată.

În căutarea zilnică spre un trai decent, în fuga pe teren alunecos al vieţii fiecăruia înspre întâietate, câţi dintre bucureşteni mai găsesc răgaz pentru a afla detalii despre istoria unor aspecte ale capitalei României care ne fac viaţa mai frumoasă?

Iată o întrebare la care arhitecţii, sociologii şi poate chiar administraţiile locale încearcă să afle răspunsuri şi să provoace curiozităţi , organizând frecvent seminarii, dezbateri sau festivităţi care să ne pună pe tavă detalii despre identitatea oraşului. 

Şi asta pentru că numai cei care îşi cunosc clădirile, străzile pitoreşti cu istorii interbelice, amorurile pierdute pe potecile parcurilor în lumină de toamnă, numai cei care înţeleg cât de greu este să construieşti ceva cu adevărat, numai aceia vor putea aprecia şi proteja oraşul. 

Cea mai bună dovadă pentru acest aspect este faptul că, în vremuri de criză economică, festivalurile culturale continuă să se înmulţească. Târgurile meşteşugăreşti sau de anticariat, prind parcă amploare. Străzile Capitalei, centrul oraşului şi marile parcuri cu precădere, au ajuns în prezent să fie scena momentelor artistice de toate felurile. 

Iată câteva întrebări care-şi primesc răspunsul(sursă: bucurestiivechisinoi.ro):

Cu toţii cunoaştem studioul de la Buftea. Câţi ştiu însă că a luat naştere în 1950 şi că la acea vreme era cel mai mare şi mai bine dotat din sud-estul Europei?

Clădirea care a fost pentru zeci de ani cea mai înaltă din Bucureşti, Hotelul Intercontinental, a fost ridicat în anii ‘70 (25 de etaje).

Gara de Nord a aparut în 1872, odată cu traseul Bucureşti - Ploieşti.

Care sunt cele mai vechi urme de civilizaţie? Primele urme de civilizaţie de pe meleagurile acestea datează din 800 I.H. Este vorba de aşezări geto-dacice care au fost găsite în zonele care azi se numesc Herăstrău, Dămăroaia, Lacul Tei şi Pantelimon.

Prima maşină a fost înmatriculată în anul 1900. Automobilul cu numărul 1 aparţinea inginerului George Assan, fiul industriaşului cu acelaşi nume.

Prima maşină electrică? În anul 1909 este adus din Germania primul automobil electric. Vehiculul era folosit pentru transportul mărfurilor.

Capitala României este totodoată primul oraş din lume care, în 1857, a introdus iluminatul cu petrol lampant. Viena a fost al doilea, în 1859.

Prima şcoală de şoferi din Bucureşti s-a deschis în 1906. Ea a fost înfiinţată de Automobil Clubul Roman ce fusese fondat cu un an în urmă.

Primul semafor din Bucureşti a fost montat în anul 1929, pe Calea Victoriei, în dreptul Cercului Militar.

Unul din cele mai vechi bulevarde din Bucureşti, Calea Victoriei a avut încă din 1878, sens unic de mers. Acesta a fost dat de intrarea triumfală a trupelor române pe fostul Pod al Mogoşoaiei, dinspre Piaţa Victoriei spre Palatul Regal, unde armata a fost aşteptată de către regele Carol.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”